Citește informații utile despre firmele care oferă servicii funerare
- Maria Dima
- 27 septembrie 2021, 11:32
Deși se spune că singura certitudine pe care o avem în viață este faptul că vom muri, la un moment dat, preferăm să nu ne gândim la acest moment, sau la situațiile în care vom fi nevoiți să ne luăm rămas bun, pentru totdeauna, de la unii dintre cei dragi nouă.
Cu toate acestea, astfel de clipe sunt inevitabile, și de aceea este bine să știi cum să le faci față cu bine. Pentru că da, sunt momente dificile, în care aproape că nu știi cum să mai reacționezi, când simți că îți fuge pământul de sub picioare, iar ceilalți așteaptă de la tine să fii rațional și să iei cele mai bune decizii.
Timp prea scurt pentru a le face pe toate
În afară de faptul că îți trebuie timpul tău, în care să îți iei rămas bun de la cel drag ție care a încetat din viață, organizarea unei înmormântări nu este chiar atât de simplă, în special dacă decesul s-a produs pe neașteptate. Sunt o mulțime de proceduri care trebuie urmate, acte care trebuie ridicate și depuse, iar timpul fizic este uneori insuficient pentru toate acestea.
Potrivit tradiției creștine, este important să respecți tot ceea ce ține de slujba de înmormântare, pregătirea defunctului și a locului de veci, transportul acestuia la/de la casa mortuară la biserică și apoi la cimitir, achiziționarea sicriului, a crucii și a accesoriilor funerare, alcătuirea actelor necesare și multe altele. Iată de ce este chiar indicat să apelezi la o firmă care oferă servicii funerare profesioniste, pentru a mai scăpa de această alergătură care presupune organizarea unei înmormântări tradiționale. Citeste informatiile utile pe care le-am pregătit pentru tine, și lucrurile vor fi mult mai simple și se vor rezolva mult mai ușor, și chiar într-un timp mai scurt.
Experiența își spune cuvântul
Din ce în ce mai mulți români au început să înțeleagă că este în avantajul lor să apeleze la serviciile unei firme care se ocupă de oferirea de servicii funerare, deoarece au certitudinea că angajații de aici se vor ocupa în mod profesionist de tot ceea ce ține de înmormântarea celui drag. Experiența lor își spune și de această cuvântul, și vei primi toate informațiile de care ai nevoie, fără să mai pierzi timpul prețios prin altă parte. De asemenea, multe dintre aceste firme se ocupă nu doar cu respectarea prevederilor legale și a obiceiurilor religioase care presupun o înmormântare, ci au pe stoc și sicreie, cruci sau alte accesorii funerare necesare în acest caz.
Cele mai bune firme de pompe funebre oferă clienților lor cele mai bune soluții, existând chiar și pachete funerare accesibile, cu posibilitatea de a fi achitate în rate, pachete pentru pensionari și multe altele. Întreabă despre toate facilitățile atunci când alegi firma de servicii funerare care să se ocupe de ultimele momente alături de cel drag, înainte de a-l încredința pământului.
Lasă formalitățile în seama lor
În afară de durerea sufletească, cu care trebuie să te descurci singur sau înconjurat de familie, o înmormântare presupune și efectuarea multor formalități. Și este aproape imposibil să nu uiți câte un amănunt, pentru înmormântarea nu este un obicei de zi cu zi. Cu atât mai mult cu cât avem de a face cu situații speciale, cum ar fi faptul că decesul a avut loc în spital, în străinătate sau în urma unui accident. Aici intervine un alt avantaj pe care îl ai apelând la o firmă de pompe funebre, care se va ocupa în mod profesionist de tot ceea ce înseamnă formalitățile legale, și care nu sunt deloc puține.
Alege o firmă locală
Sunt multe firmele care au acest obiect de activitate, dar recomandarea noastră este să se opteze către una pe plan local. Chiar nu se merită ca în acest momente, destul de pline de emoții, să colaborezi cu o firmă din alt județ, de exemplu, pentru că nu este deloc în avantajul tău. Vei plăti și mai mult și nici comunicarea nu va fi chiar atât de eficientă, pentru că se va pierde timp prețios.
Toaletarea celui decedat
Toaletarea, îmbălsămarea, îmbrăcarea și așezarea persoanei decedate în sicriu sunt alte operațiuni de care se achită cu brio o firmă de servicii funerare profesionistă. De altfel, chiar și Biserica recomandă ca toate acestea să nu fie efectuate de cineva din familie, așa că respecți și aceste cutume religioase. Cu siguranță la firma de pompe funebre există cel puțin un specialist care se ocupă așa cum trebuie de aceste operațiuni delicate, și care le va efectua așa cum trebuie, cu respect pentru cel care a încetat din viață.
Consiliere psihologică
Pentru a depăși mai ușor aceste momente grele, unele firme de pompe funebre oferă familiilor îndurerate și unele servicii de consiliere psihologică, în special atunci când este vorba de copii, adolescenți sau rude apropiate. Evident, durerea nu va putea fi ”ștearsă”, dar măcar te vei împăca mai ușor cu ideea de a merge mai departe.
Pachete funerare accesibile
Nu trebuie ca o înmormântare organizată cu ajutorul unei firme de servicii funerare să fie foarte scumpă. În funcție de posibilitățile financiare de care dispui, discută cu conducerea companiei sau cel care se ocupă de aceste detalii și vezi care este pachetul funerar pe care ți-l permiți, dacă există posibilitatea de a achita în rate, sau chiar pot folosi ei ajutorul de deces oferit de stat în acest scop. Nu-ți face griji, vei avea parte de înțelegere, dar și de mulțumirea că ai reușit să îi oferi celui drag și care a încetat din viață o înmormântare frumoasă, în care s-au respectat prevederile legale, dar și toate obiceiurile religioase obligatorii.