Cipru și Egipt încep construirea primului gazoduct submarin din Marea Mediterană

Cipru și Egipt încep construirea primului gazoduct submarin din Marea Mediterană

Cipru și Egipt au semnat miercurea aceasta un acord care deschide calea pentru primul gazoduct submarin din Marea Mediterană, care va avea rolul de a transporta gazele naturale extrase din câmpul de gaze maritim cipriot „Aphrodite“ în Egipt, de unde urmează a fi exportate în Europa.

„Semnarea de astăzi este un reper important, nu numai pentru Cipru, ci și întreag estul regiunii mediteraneene“, a declarat ministrul cipriot al energiei, George Lakkotrypis, după ce a semnat acordul  împreună cu ministrul egiptean al petrolului, Tarek El-Molla.

Ministrul cipriot a declarat faptul că acordul, „primul de acest gen din regiunea noastră “, a fost crucial pentru transportul gazelor din câmpul „Aphrodite“ în Egipt și pentru a atrage investiții în infrastructură, în valoare de mai multe miliarde de dolari.

O comisie comună va fi înființată în 30 de zile pentru a putea supraveghea implementarea proiectului.

Compania texană Noble Energy a descoperit gaz pentru prima oară în largul Ciprului în anul 2011. Câmpul de gaze Afrodita conține, conform estimărilor geologilor, circa 130 miliarde de metri cubi de gaz.

Cipru dorește să înceapă exploatarea și exportul gazelor către Egipt în  anul 2022, generând astfel primele sale venituri din exploatarea gazelor naturale.

Autoritățile din insula Afroditei a emis, de asemenea, licențe de explorare pentru companiile  ENI din Italia, ExxonMobil din Statele Unite ale Americii și Total din Franța.

 

Ne puteți urmări și pe Google News