„Până nu văd Ordonanța de Urgență anunțată de ministrul Tudorel Toader, Avocatul Poporului nu are ce să facă – nu are competențe în acest sens acum. Fiind vorba despre o OUG, dacă va intra în vigoare fie și numai o secundă, va produce efecte și, dacă o ataci la Curtea Constituțională, nu va mai avea nici cea mai mica importanță.

Las deoparte eventualele motive de neconstituționalitate – atât timp cât judecătorii CCR s-au exprimat pe marginea acestui aspect, ce sens ar mai avea? Deci, rețineți: mă voi pronunța cu privire la OUG anunțată de Tudorel Toader doar după ce o voi vedea și, în al doilea rând, nu uitați că judecătorii CCR s-au pronunțat deja cu privire la aspectele de constituționalitate. În al treilea rând – și asta este foarte important –, chiar dacă ar exista aspecte de neconstituționalitate, acestea ar fi depășite datorită principiului favorabilității legii pentru diverse spețe”,  a declarat Victor Ciorbea, potrivit podul.ro.

Toader a anunţat că va avea luni o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, cu care va discuta despre evaluarea situaţiei şi soluţiile de urmat în cazul legii recursului compensatoriu, dar şi despre o eventuală ordonanţă de urgenţă pentru contestarea deciziilor date de completurile de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Referitor la noua ordonanţă de urgenţă pregătită de către Ministerul Justiţiei, Toader a explicat că ea se referă la absolut toate cauzele soluţionate definitiv de completuri de cinci judecători de la Instanţa supremă, indiferent de natura soluţiilor adoptate de acestea.