Ciolacu, potop de acuzații: ,,Amenzi date la grămadă, după bunul plac!''
- Ionel Sclavone
- 30 aprilie 2020, 16:48
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, acuză Guvernul Ludovic Orban că este mai preocupat să taie amenzi de la cetățeni decât să ia măsuri pentru repornirea economiei. Liderul PSD susține că autoritățile statului au acordat sancțiuni, pentru încălcarea restricțiilor, în valoare totală de 570 de milioane de lei, mai mult decât a încasat din impozitul pe profit.
Într-o postare pe Facebook, Marcel Ciolacu susține că Guvernul Orban acoperă găurile din bugetul public din amenzile pe care le acordă cetățenilor care nu respectă restricțiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit postării sale, organele de menținere a ordinii publice au acordat 290.000 de amenzi, un număr mult mai mare decât cel al testelor efectuate pentru depistarea noului coronavirus.
Ciolacu face referire la aceste amenzi ca la o taxă mascată pe care sunt obligați s-o plătească oamenii de rând.
„Guvernul a introdus taxa pe coronavirus!!! A dat 290.000 de amenzi, dar a efectuat doar 175.000 de teste și nu știe nimeni încă numărul exact al persoanelor testate. AMENZI în valoare de 570 de MILIOANE de lei! Amenzi date la grămadă, după bunul plac! Una e să-i sancționezi pe cei care riscă să răspândească virusul, alta e să cauți nod în papură pentru a realiza planul de amenzi prestabilit!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
El a arătat că populația suportă costurile pandemiei de coronavirus, în situația în care valoarea acestor sancțiuni depășește suma alocată pentru achiziția echipamentelor medicale de protecție și acuză Executivul că nu și-a făcut treaba:
„Când dai 290.000 de amenzi, cu mult mai mult decât testele de coronavirus efectuate, iar când valoarea lor depășește sumele alocate pentru echipamente de protecție pentru cadrele medicale, înseamnă că Guvernul nu și-a făcut deloc treaba și a pus toată presiunea pe cetățeni!”
Liderul PSD a mai arătat că valoarea unei sancțiuni este de 6 ori mai mare decât salariul mediu net, cel mai ridicat din Europa, iar acest lucru demonstrează modul catastrofal în care a fost gestionată economia.
„Când nivelul maxim al amenzilor din România e cel mai mare din Europa, de 6 ori salariul mediu net, iar totalul sancțiunilor aplicate ajunge la 570 milioane lei, depășind impozitul pe profit colectat în același interval, nu mai e vorba doar de contravenții, ci de o taxă mascată prin care Guvernul PNL își acoperă gaura pe care și-a dat-o singur în buget, prin modul catastrofal în care a gestionat economia!”