Cine este Ion Marcel Vela, viitorul ministru al Internelor

Cine este Ion Marcel Vela, viitorul ministru al Internelor

Secretarul de stat al Senatului, senatorul PNL, Ion Marcel Vela a fost propus pentru a prelua conducerea ministerului de Interne, în noul Cabinet care va fi supus votului în Parlament.

Ion Marcel Vela a fost schimbat în septembrie anul trecut de la șefia comisiei la presiunile PSD/ALDE după ce a demarat anchete referitoare la protestul din 10 august 2018 și înainte de încercarea de a o audia pe fostul ministru de interne, Carmen Dan

Înainte de a ajunge senator în 2016, Vela, care este și președintele filialei Caraș Severin, a avut trei mandate de primar al orașului Caransebeș. Este liberal din 1990 și a fost primar între 2004 și 2016. Potrivit CV-ului de pe site-ul Senatului, președintele Klaus Iohannis i-a acordat în 2015 titlul de „Luptător cu rol determinant in Revoluţia din Decembrie 1989”. În 2004, fostul președinte Ion Iliescu i-a acordat ordinul „Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.

Potrivit declarației de avere, Ion Marcel Vela deține un teren în suprafață de 1000 (una mie) metri patrați în comuna Zăvoi din județul Caraș Severin dobândit prin cumpărare în 2013 și un apartament în Caraș Sevarin în suprafață de 61 de metri patrați dobândit prin moștenire în 2016. Vela mai raportează și un Album Papal în valoare de 6000 de euro. Declară economii în conturi de aproximativ 150.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit declarației de Interese, Vela este membru al Asociației Vântătorilor și Pescarilor Caraș și membru în Asociația AVP Hunting Vascău, din Bihor. Din declarația de interese rezultă că nu deține societăți comerciale, potrivit g4media.ro