Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Cînd tu te străduiești să îi iubești și ei se străduiesc să te omoare
Cînd tu te străduiești să îi iubești și ei se străduiesc să te omoare

Cînd tu te străduiești să îi iubești și ei se străduiesc să te omoare

Contrar unei păreri larg răspîndite în Europa noastră, obeză, somnolentă și sceptic-luxoasă, martirajul creștin există și azi.

Da, în timpurile noastre, sînt oameni uciși pentru că mărturisesc credința în Isus Cristos. Știu că sîntem, în general, incapabili să credem așa ceva și căutăm explicații ascunse, menite să maculeze curățenia unei asemenea morți – exersarea celor mai josnice suspiciuni în privința celor mai înalți martiri este în spiritul vremurilor noastre. Sigur că, în mersul lumii, asta nu înseamnă nimic, pentru că în ochii care contează, martiriul este recunoscut și așa rămîne, dar pentru noi, cei care trăim aici și acum, cei care trăim după ceea ce auzim și vedem în această lume, contează mult să nu facem păcatul de a-i uita ori de a-i considera altceva decît ceea ce sînt, pentru propria noastră comoditate.

Pierre Claverie a fost un astfel de martir. Născut în Algeria, într-o familie de patru generații de ”pieds-noirs”, Claverie a intrat în ordinul dominican și a ajuns episcop de Oran în 1981, pe cînd avea 43 de ani. Apreciat în mediile catolice, Claverie a fost îndemnat să părăsească postul pentru o numire ceva mai călduță în Europa, pe măsură ce presiunile islamiste la adresa creștinilor din Algeria creșteau, la finele anilor 1980 și începutul anilor 1990. Claverie a refuzat de fiecare dată și a ales să rămînă alături de comunitatea sa, care, în ultimul deceniu al secolului trecut, ajunsese să numere abia 400 de credincioși și vreo 20 de preoți. Asediul tot mai  violent al islamiștilor algerieni  la adresa creștinilor se desfășura sub o mereu bănuită îngăduință din partea statului însuși și a culminat cu decapitarea a șapte călugări de la mănăstirea trapistă din Tibhirine, nu departe de Alger. În mănăstire erau 9 călugări, doi reușind să scape printr-o minune, din simplul motiv că, la momentul pătrunderii islamiștilor în mănăstire, ei se aflau cu ascultări în încăperi relativ izolate, despre care asasinii nu aveau cunoștință. Intenția clară a islamiștilor a fost aceea de a-i asasina pe toți călugării din mănăstire. Asasinatul s-a petrecut în mai 1996. În luna august a aceluiași an, episcopul Claverie avea să fie și el asasinat, printr-un atac terorist cu bombă, care l-a spulberat pur și simplu.

Claverie, cunoscător excelent al limbii și culturii arabe, al islamului și al poporului algerian, a crezut cu tenacitate că singura formulă acceptabilă a conviețuirii este în dialog. A fost unul dintre acei creștini care a crezut că soluția constă în conviețuirea religiilor și că, pentru asta, ele trebuie să dialogheze neoprit, să se întîlnească și să se asculte între ele. La Humanitas, foarte recent, a apărut cartea sa, ”Mic tratat despre întîlnire și dialog”, cu precizarea că, pentru Claverie, dialogul înseamnă ”acceptarea sinceră a diferenței celorlalți fără compromisuri în lucrurile esențiale”, după cum ni se spune în introducerea cărții, semnată de traducătoarea Monica Broșteanu. Cartea,  a fost alcătuită după moartea autorului, din manuscrise și predici rămase de la el.

La un moment dat, Claverie citează o carte de la începutul secolului trecut, scrisă de un mistic musulman african, în care se înfățișează cele trei trepte ale credințe religioase. Mai întîi, este ”credința din piatră”. Accesibilă tuturor, ea este împărtășită la scară largă, este rigidă, dură, preluată la literă din textele sacre, intolerantă, gata să se promoveze pe sine prin război. Este credința sufletelor rămase la stadiul incipient. Apoi, este ”credința lichidă”, accesibilă celor care s-au confruntat cu ”credința din piatră” și i-au cunoscut contondența și soliditatea oarbă; este o credință a oamenilor care luptă să-și biruie defectele, care se bazează mult pe cunoaștere și este exclusiv preocupată de Adevăr. ”Această credință, asemenea simbolului ei lichid, atacă defectele sufletului, roade stîncile intoleranței și se răspîndește pretutindeni luînd întotdeauna forma recipientului ei. Îi pătrunde pe oameni în funcție de accidentele terenului lor moral,…îl disciplinează pe cel care o posedă și face din el un om al lui Dumnezeu, capabil să audă și să prețuiască glasul tuturor celor care vorbesc despre Creator” – scrie Claverie citîndu-l pe african. Fiind ”lichidă”, această credință se poate sublima – se poate solidifica și poate deveni ”grindină, pentru a trata sufletele rămase la stadiul primar”, după cum se poate transforma în stare gazoasă și poate deveni spre al treilea stadiu al credinței. Acesta este un stadiu cu totul superior, zis ”gazos”, fiind ”apanajul unei elite din elită”. Este credința degajată de orice materialitate, care plutește spre Cer absolut liberă, este credința care purifică sufletul și aduce unica și atotcuprinzătoarea adorație de Dumnezeu în ”lumina și adevărul fără de culoare”.  Claverie este, pe bună dreptate, impresionat de acest text și îl preia, în alt capitol, despre analiza Fericirilor. Cu smerenie, Claverie găsește că înaintea celor nouă Fericiri din Evanghelia după Matei (5, 1 – 12), ar trebui recunoscută o ”fericire zero” enunțată de Mîntuitor în altă parte: ”Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20,29). Fericirea de a putea crede ceea ce n-ai văzut niciodată este, într-adevăr, o culme pe care doar oamenii aleși pot ajunge, căci asta înseamnă lepădarea de toate constrîngerile lumii căzute. De fapt, spune Claverie în altă parte, să poți livra încredere și să poți primi încredere asigură acceptarea de sine și acceptarea celorlalți. Sigur, e cumplit de dificil, de nu chiar imposibil să ajungă vreun muritor la performanța de a iubi pe toți ceilalți, indiferent cine sînt, așa cum îi iubește Hristos. Ineviatbil, pe unii îi iubim mai mult, pe alții mai puțin, cei mai mulți ne sînt indiferenți, ba chiar pe unii îi detestăm. Atîta poate sufletul nostru împuținat. Dar, măcar să știm că există un gen de iubire la care nu avem acces, iubirea hristică, iubirea totală și tot e ceva!

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: