Slavă Domnului că gramatica a rămas departe de aria competenţelor guvernamentale!
Acolo, unde regulile există pentru a fi aplicate şi respectate, sunt cinci silabe. În lumea reală, Elena Udrea n-ar putea fi împărţită niciodată atât de simplu. Adevărul? Abecedarul politic nu prea ştie ce să facă cu ministrul turismului. Succesiunile de vocale, semivocale şi consoane nu spun nimic nici la sediul PDL din Modrogan, nici la Palatul Victoria, acolo unde, după mutările recente de pe scena politică, Elena Udrea a rămas cel mai influent şi vizibil membru al guvernului.
Cabinetul Boc? O butaforie în care toate colajele din carton viu se mişcă, vorbesc şi acţionează întru serenitatea, confortul şi extravaganţa singurului corp autonom prezent în peisaj. Corpul doamnei Udrea. De la acest punct încolo, cele cinci silabe încep să nu mai conteze. Pur şi simplu, ministrul turismului nu (mai) răspunde niciunei reguli de fier a gramaticii politice. Elena Udrea a devenit un sistem de sine stătător. Iar pe eticheta de utilizare scrie doar atât: obiect înzestrat cu o forţă magică, capabil să-l ajute pe Traian. În schimbul adoraţiei oarbe, cele cinci silabe compun cel mai efi cient fetiş prezidenţial şi, poate, cea mai pregnantă marcă a celui de-al doilea mandat Băsescu.
"O femeie preşedinte?", a început deja să circule timid în spaţiul public. S-a întrebat, la începutul săptămânii, domnul Cătălin Avramescu, unul dintre oamenii fideli proiectului democrat-liberal. O vor face, din ce în ce mai des, toţi oamenii preşedintelui. Până când masa critică va atinge temperatura de fierbere. Elena Udrea nu are nevoie de prea multe jaloane pentru a-şi croi drumul spre vârful piramidei. Urmăriţi-i cariera publică din ultimii cinci ani.
În februarie 2005, când actualul ministru al turismului intra pe poarta Palatului Cotroceni, pentru a-şi începe mandatul de consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, nimeni nu putea anticipa apetitul Elenei Udrea pentru putere, influenţă şi sânge. Astăzi, în galantarul victimelor zac, laolaltă, Andrei Pleşu şi Adriana Săftoiu, Radu Berceanu şi Adriean Videanu. În urmă cu exact patru ani, în octombrie 2006, un sondaj CURS o plasa pe locul patru în topul popularităţii Partidului Democrat, la doar şase luni de la momentul intrării în PD. Între timp, notorietatea ministrului turismului a crescut exponenţial, iar influenţa acumulată i-a permis să-i pulverizeze pe contracandidaţii de altădată.
Cele cinci silabe nu sunt un accident de parcurs, iar aura care le însoţeşte astăzi rostirea nu e produsul vreunui fenomen inexplicabil. Deşi are proporţiile unui cutremur devastator, nu e nimic cataclismic în fenomenul Elena Udrea. Ministrul Turismului este, în termenii propriului discurs, "urmaşul lui Traian" nu pentru că a servit cu devotament cauza preşedintelui Băsescu. Vasile Blaga a exersat, ani la rând, acea stă reţetă şi nu s-a ales, la final, decât cu o îmbrăţişare şi un sărut pe obraji. Ca între bărbaţi. Elena Udrea e, totuşi, ceva mai mult: fetişul care promite să-şi transforme stăpânul în obiect.
Fără a emana forţa brută a lui Traian Băsescu, ucenica sa are capacitatea aproape supranaturală de a-şi anestezia adversarii înainte ca aceştia să acţioneze. Cei care rămân în picioare n-au nici măcar şansa onorabilă a învinşilor. Preţul lor, poziţiile lor în sistem, locurile din partid, traiectoria orbitală în universul izbucnit din ciocnirea Elenei Udrea cu Traian Băsescu, toate acestea se plătesc în pupături docile de mâini şi rezistenţă zero. Pentru un om care a inventat moda bileţelelor roz, a lansat trendul anti-oligarhi şi a anunţat premonitoriu ruperea alianţei dintre PDL şi PSD de anul trecut, traseul e unul natural.
Nimeni nu a jucat mai energic pe scena politică autohtonă decât această doamnă blondă cu ambiţii explozive. Nimeni nu a dovedit mai multă rezistenţă în faţa valurilor de invective şi flegme venite, deopotrivă, din partea adversarilor, publicului şi jurnaliştilor. Nimeni nu a jonglat cu atâta ipocrizie şi talent printre interesele, meschinăriile şi capcanele politicii româneşti. Aşa a ajuns Emil Boc o realitate prim-ministerială, una valabilă doar în măsura în care tandemul politic Băsescu- Udrea mai poate extrage beneficii de pe urma prezenţei sale.
Tot aşa, Radu Berceanu şi Adriean Videanu au căzut, fără zgomote inutile, la recenta remaniere guvernamentală. Acum, reţelele lor informale de putere se topesc în PDL cu rapiditate. Ultimul mohican, Vasile Blaga, a dispărut şi el, deşi în cazul demisiei sale de la Interne lucrurile nu sunt atât de clare încât să evidenţieze, cu precizie, un complot orchestrat din tranşee de Elena Udrea. În mod cert, însă, destinul este blând cu cei puternici. Iar puterea îi aparţine, astăzi, Elenei Udrea. Mai are de trecut un singur obstacol. Celelalte cinci silabe: Traian Băsescu.
Recomandările noastre
