Cinci noi cazuri de infectare cu virusul West Nile, confirmate în România
- Adam Popescu
- 7 septembrie 2010, 17:03
Alte cinci cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile au fost confirmate de către Ministerul Sănătăţii, numărul infectărilor ajungând, oficial, la 20. Nu au mai fost înregistrate decese.
Faţă de 15 infecţii cu virusul gripal West Nile confirmate săptămâna trecută, s-au mai adăugat încă 5 cazuri noi confirmate în judeţele Călăraşi (1 caz), Ialomiţa (1 caz), Iaşi (1 caz) şi municipiul Bucureşti (2 cazuri).
Situaţia cazurilor de îmbolnăvire cu West Nile, pe judeţe este următoarea:
- Dolj – 1 caz
- Alba – 1 caz
- Buzău – 1 caz
- Cluj- 1 caz
- Ialomiţa -2 cazuri
- Galaţi- 1 caz
- Sibiu- 1 caz
- Municipiul Bucureşti – 3 cazuri
- Teleorman – 1 caz
- Mureş – 2 cazuri
- Constanţa – 4 cazuri
- Călăraşi – 1 caz
- Iaşi – 1 caz
Starea de sănătate a bolnavilor care primesc asistenţă medicală de specialitate în unităţile sanitare cu paturi este bună
Nu au dat curs atenţionărilor
Medicii au constatat că niciuna dintre persoanele care au fost infectate nu a folosit substanţe de îndepărtare a ţânţarilor din jurul locuinţei, din locuinţă şi nici nu aplică substanţe repelente pe tegument. Un număr de 7 dintre aceste persoane nu au plase la ferestre, 2 dintre cazuri au apă stagnantă în curte sau locuiesc în vecinătatea unei ape, 6 se ocupă cu grădinăritul şi 9 cresc păsări în curte. Din această cauză specialiştii de sănătate publică recomandă populaţiei să respecte sfaturile medicilor şi să ia toate măsurile necesare prevenirii îmbolnăvirilor.
Conform estimărilor de risc realizate de experţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile înregistrarea de cazuri de infecţie West Nile în România se datorează schimbărilor climatice din această vară, umiditate urmată de căldură, excesivă care au favorizat dezvoltarea excesivă a populaţiei de ţânţari, în special în sudul ţării. În aceaste zile, din cauza temperaturilor mai scăzute activitatea ţănţarilor a scăzut, dar se poate reactiva dacă se reîncălzeşte.
În Europa au fost înregistrate în această vară mai multe cazuri de îmbolnăvire cu virusul West Nile în Grecia (173 cazuri şi 15 decese), în Rusia (356 cazuri şi 6 decese), Ungaria (3 cazuri), Olanda (2 cazuri), Italia (1 caz), Portugalia (1 caz). OMS Europa a mai raportat un număr de 24 cazuri şi în Israel.