CHRISTIAN MITITELU: Presedintele, Curtea Constitutionala si Armata
- Adam Popescu
- 2 mai 2007, 03:00
Alegerea viitorului presedinte va arata daca Turcia poate fi atat un stat laic, cat si o democratie.
Presedintele Turciei este ales de parlament. E garantul constitutiei si al caracterului laic al statului, impus de Kemal Ataturk. Garant se considera si Armata care, in ultimii 50 de ani, a intervenit de patru ori in politica.
Majoritatea in parlament o detine Partidul Dreptatii si Dezvoltarii (AK), ales cu un program anticoruptie. AK vrea sa-si impuna candidatul la presedintie. Partidul are radacini islamice si e sprijinit de musulmanii practicanti, dar si de laici multumiti de evolutia economiei. Opozitia sustine ca AK pro-moveaza functionari de stat apropiati de moschee, iar un presedinte provenind din AK ar inlesni intentia guvernului (nedovedita) de a transforma Turcia in stat islamic.
Incurajata de amenintarile voalate ale unui general ca Armata va apara constitutia, opozitia a scos un milion de oameni in strada, la Istanbul, pentru a protesta fata de candidatura ministrului de externe, Abdullah Gul.
Dl Gul, arhitectul politicii pro-UE a Turciei, este departe de a fi un fundamentalist. I se reproseaza ca sotia sa, ca si cea a premierului Erdogan, poarta val pe cap, lucru interzis in universitati si in administratie.
Primul scrutin, la care dlui Gul i-au lipsit zece voturi spre a fi ales, a fost anulat de Curtea Constitutionala, la sesizarea opozitiei. Motivul - lipsa cvorumului de doua treimi, in absenta unor deputati din opozitie.
Turcia pare scindata, lucru care a afectat moneda nationala si bursa. Reactia la ambitiile prezidentiale ale AK reflecta temerile elitei emancipate de influenta crescanda a populatiei din Anatolia, atasata de valorile islamice, care migreaza catre orase.
Partidele laice intretin criza in speranta de a-si recastiga votantii pierduti in 2002. Incurajeaza implicarea sefilor conservatori ai Armatei in lupta cu un guvern care a scos tara din criza economica si care a introdus reforme in domeniul drepturilor omului. E un joc periculos pentru evolutia democratica si europeana a Turciei, care ar putea duce la alegeri generale anticipate.