În problema terorismului, preşedintele Barack Obama nu mai respinge categoric moştenirea administraţiei Bush.

Acum opt ani, după atacul terorist de la 11 septembrie, preşedintele Bush a hotărât să sacrifice o parte dintre libertăţile fundamentale garantate de Constituţia americană în interesul siguranţei naţionale. “Vom face tot ceea ce este necesar, mai mult nu e nevoie să ştiţi”, părea să fie lozinca zilei.

Aşa s-a născut mult-criticata închisoarea de la Guantanamo: lagărul de detenţie de la baza militară americană din Cuba, unde au fost închişi străinii bănuiţi de implicare în terorismul internaţional. Aceşti suspecţi, aduşi din Afganistan sau din alte ţări unde fuseseră capturaţi, nu se bucură de drepturile de care beneficiază un cetăţean deţinut pe teritoriu SUA. Pentru ei s-au creat tribunale militare speciale.

Candidatul Barack Obama a promis că va închide lagărul de la Guantanamo. A criticat această iniţiativă a administraţiei Bush, pe care a caracterizat-o un afront la adresa valorilor americane. A reluat recent tema, spunând că America nu se poate limita la a-şi proclama valorile morale – trebuie să şi funcţioneze în conformitate cu aceste valori. A descoperit însă că lucrurile sunt ceva mai complicate. Că nu e realist să rupi complet cu trecutul, ci că e nevoie mai curând de o recalibrare a politicii predecesorilor tăi. Barack Obama, preşedintele, începe astfel să nemulţumească o parte dintre susţinători sau activişti care au lucrat pentru el.

Preşedintele nu s-a hotărât ce să facă cu deţinuţii dacă dispare Guantanamo. Unii vor fi eliberaţi. Alţii sunt prea periculoşi pentru a fi lăsaţi în libertate. Pe de altă parte, dacă ar fi judecaţi de tribunale normale, probele riscă să fie considerate insuficiente. De aceea, după ce a suspendat tribunalele militare speciale pentru Guantanamo, se vede nevoit să le reînfiinţeze, e drept,  într-o formă mai riguroasă din punct de vedere legal.

După calculele administraţiei Democrate, dacă unii suspecţi de la Guantanamo sunt prea periculoşi spre a fi puşi în libertate (proporţia celor care îşi reiau activităţile teroriste după eliberare este de unul din şapte), ar fi mai bine să fie judecaţi tot de tribunale speciale, sau să se găsească o formulă juridică de detenţie preventivă pe termen nelimitat. Unde însă?

Preşedintele Obama a apelat la aliaţi să preia o parte dintre deţinuţi. Vor trebui ţinuţi sub observaţie. Restul ar urma să fie transferaţi în închisori de pe teritoriul american, dacă se închide Guantanamo. Or, în oraşele în care se găsesc aceste penitenciare de maximă siguranţă, localnicii sunt îngrijoraţi. Dacă teroriştii vor pune ochii pe oraşul lor aflând că acolo este întemniţat un islamist important? De aici şi nu numai de aici, porneşte o schimbare în opinia publică. Preşedintele rămâne popular, dar măsurile sale de liberalizare nu mai sunt. În pas cu noua stare de spirit, Senatul a respins în unanimitate bugetul solicitat pentru eliberarea unor deţinuţi. Iar cel care profită cel mai mult de ea este fostul vicepreşedinte republican, Dick Cheney, unul din principalii arhitecţi ai politicii externe a lui George W. Bush, mai ales în primul său mandat.

Cheney contrapune idealismului lui Barack Obama, o argumentaţie pragmatică. În timp ce preşedintele interzice din considerente morale metodele de interogare controversate, cum ar fi simularea înecării deţinutului, Cheney spune că sunt legale şi necesare: graţie lor ar fi fost evitate alte atacuri teroriste şi ar fi fost salvate mii de vieţi. Oricum  simularea înecării nu ar fi fost  aplicată decât în trei cazuri, dintre care cel al arhitectului atacului de la 11 septembrie.

Astfel, politicianul cel mai nepopular din fosta administraţie dă riposte  sitematice la televizor celui mai popular politician la ora actuală, preşedintele în exerciţiu. Dl Cheney, de mult îngropat de ziarişti,  se vede propulsat un fel de lider de facto al opoziţiei republicane. La fel ca el gândesc şi unii membri ai serviciilor secrete. Limitarea metodelor de anchetare la cele descrise în manuale militare nu pare a fi o măsură agreată la cel mai înalt nivel în CIA. După cum n-a fost nici publicarea corespondenţei secrete legate de aceste metode.

Barack Obama susţinea că principiile constituţionale ale Statelor Unite reprezintă cel mai eficace instrument de securitate naţională. Argumentul sună astăzi mai puţin convingător în faţa unui adversar care, fără să posede o structură de conducere centralizată, operează la nivel global. Preşedintele începe să accepte că lupta împotriva unui adversar tenace, difuz şi dispus să ucidă,  necesită măsuri speciale. Iar măsurile, adică puterile, speciale asumate de către stat erodează, inevitabil, unele drepturi şi libertăţi de care se bucurau americanii.

Preşedintele are însă onestitatea de a aborda deschis aceste contradicţii. Publicul va şti mai mult, sub mandatul său. Dar dilema rămâne: cât mai multă libertate sau securitate?