Comisia Europeană anunţă astăzi un program de relansare economică, fără garanţia că propunerile vor fi sprijinite de toate ţările membre, în primul rând de Germania.
Propunerile, care vor trebui să fie apoi ratificate la summitul UE din 11-12 decembrie, cuprind sporirea ajutoarelor către regiunile defavorizate şi posibilitatea acordării unor subvenţii (industria auto, construcţiile etc).
În principiu, Comisia ar dori ca cele 27 de ţări membre să aloce 1% din PIB unui efort concertat de relansare economică a UE. Ele sunt invitate să demareze programe proprii în funcţie de condiţiile bugetare. Entuziasmul variază însă. Guvernul de la Berlin, de la care se aşteaptă cel mai mult, având în vedere forţa economică a Germaniei şi paşii parcurşi în direcţia reducerii deficitului bugetar (cu preţul unor sacrificii salariale), are deja un plan în derulare şi nu se grăbeşte să suplimenteze cheltuielile.
Aceasta pentru că în Germania predomină convingerea că statul nu ar trebui să intervină pentru a corecta fluctuaţiile economice, deoarece riscă să nu rezolve nimic, indiferent cât ar cheltui. Germania se află însă în pragul recesiunii şi se poate argumenta că circumstanţele actuale sunt deosebite: firmele obţin greu împrumuri în ciuda dobânzilor mici şi în consecinţă nu mai pot investi. Deşi s-a constituit un fond de 500 miliarde euro destinat revigorării sistemului bancar, din cauza penalităţilor pretinse de către stat, puţine bănci apelează la el pentru recapitalizare sau garanţii. Pe de altă parte, consumul stagnează.
De aici o amplă dezbatere pe marginea politicii fiscale care s-ar impune pentru ieşirea din criză. Cei apropiaţi de cercurile de afaceri militează pentru reducerea poverii fiscale suportate de întreprinderi. Alţii susţin idea unor investiţii majore în infrastructură. Se ia în considerare şi posibilitatea reducerii nivelului de impozitarea a familiilor cu venituri mici (doar că, şi în Germania, acestea nu prea plătesc impozite). Altă opţiune ar fi reducerea contribuţiilor la casa de asigurări. în acest caz programele sociale ar urma să fie finanţate de către stat, ceea ce ar întârzia calendarul reechilibrării bugetului federal stabilit de ultimele două guverne.
Rămâne, desigur, soluţia intervenţiei statului în unele sectoare ale economiei. Industria auto face un lobby puternic în acest sens. Scăderea vânzilor duce, şi în Germania, la diponibilizări nu numai în centrele de producţie, dar şi la subcontractanţii care lucrează pentru industria auto. Opel se află în dificultate, având de recuperat cca. 2 miliarde euro de la firma mamă, din SUA, General Motors. Sacrificarea lui Opel ar fi însă greu de justificat, dat fiind că are o productivitate superioară celei atinse de alţi fabricanţi de maşini din Germania. Pe de altă parte, Opel nu se poate desprinde de firma mamă. Iată genul de dileme în care se află toate guvernele europene, inclusiv cel de la Bucureşti (care porneşte cu handicapul unui deficit bugetar dublu).
În fine, tot în scopul încurajării consumului, Comisia Europeană recomandă scăderea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la anumite produse. Marea Britanie a anunţat deja o reducere (şi în paralel o majorarea a ratei de impozitare a celor foarte bogaţi, la nivelul de 45% din venit). Nu însă şi celelalte economii majore ale UE. Franţa atrage atenţia că preţurile scad oricum, deci n-ar mai fi nevoie de reducerea TVA. Germania a mărit TVA de curând tocmai pentru a-şi reechilibra bugetul. Echilibrarea era una din condiţiile asupra căreia Berlinul a insistat la vremea introduceri monedei euro. Noua conjunctură impune însă rescrierea regulilor.
Recomandările noastre
