Chivu la Juventus

Chivu la Juventus

Fundasul echipei AS Roma a ajuns la un acord in privinta unui transfer cu oficialii clubului, informeaza Tuttosport.

In cazul in care Juventus este dispusa sa plateasca cele 18 milioane de euro cerute de AS Roma, internationalul roman va semna un contract pe patru sezoane cu gruparea torineza, urmand sa primeasca un salariu anual de 3,5 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, Chivu, care se mai afla pe lista de achizitii a cluburilor Internazionale Milano si Real Madrid, este a doua optiune pentru Juventus dupa argentinianul Gabriel Milito de la Real Zaragoza.

De asemenea, Juventus, care este foarte aproape de promovarea in Serie A dupa ce a fost retrogradata din cauza implicarii in scandalul meciurilor trucate din Serie A, ii mai are in vizor pe Fabio Quagliarella (Sampdoria Genova), Klaas Jan Huntelaar (Ajax Amsterdam), Sergio Almiron (Empoli) si pe Hernan Crespo, imprumutat de Chelsea Londra la Internazionale Milano.

Ne puteți urmări și pe Google News