Fundaşul de la Inter Milano a declarat că nu mai ia în calcul revenirea în tricoul primei reprezentative, deşi, în urmă cu două zile, spusese că mai lasă o portiţă deschisă.
Cristi Chivu i-a pus pe jar pe suporterii naţionalei zilele trecute, când a dat de înţeles că ia în calcul o posibilă revenire la prima reprezentativă. Fundaşul de la Inter susţinea că vrea să aibă o întrevedere cu selecţionerul Victor Piţurcă şi să decidă ce va face în continuare.
Cristi Chivu şi-a schimbat radical poziţia în doar 48 de ore. Juătorul în vârstă de 32 de ani a început să se vaite din nou că imaginea i-a fost terfelită. "E exclus să mă întorc la naţională. Naţionala are nevoie de rezultate, de jucători serioşi, de performanţă. Sunt dispus să merg să mă întâlnesc cu Piţurcă, însă doar la cină. Am şi eu mândria mea care mi-a fost călcată în picioare, ca să mai pot să mă întorc", a spus Chivu pentru sport.ro.