China şi Rusia, contra rezoluţiei ONU care condamnă violenţele din Siria

China şi Rusia, contra rezoluţiei ONU care condamnă violenţele din Siria

China şi Rusia şi-au exprimat dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, într-o rezoluţie care condamna Siria pentru înăbuşirea sângeroasă a protestelor antiguvernamentale, relatează BBC.

Rezoluţia redactată de europeni a folosit un ton mai blând decât de obicei, în încercarea de a evita un astfel de gest, renunţând la o referire directă la sancţiuni ce ar putea fi impuse Damascului. Dar Moscova şi Beijingul au afirmat că proiectul de rezoluţie nu conţine nicio referire la interzicerea unei eventuale intervenţii militare străine contra Siriei. Statele Unite, înfuriate

Ambasadorul SUA la ONU a declarat că Washingtonul este "insultat" de acest vot. Susan Rice, care a ieşit din sală după vot, a spus că opziţia faţă de rezoluţie este "un şiretlic ieftin făcut de cei care mai degrabă ar vinde arme regimului sirian la putere, decât că stea alături de poporul sirian". Rezultatul este o lovitură grea dată eforturilor europenilor şi americanilor în problema siriană, precizează sursa citată.

Nouă ţări au susţinut rezoluţia, din cele 15 statate membre ale Consiliul de Securitate, în timp ce patru s-au abţinut în timpul votului de aseară. Dar rezoluţia, care a fost redactată de Franţa, în cooperare cu Marea Britanie, Germania şi Portugalia, a fost învinsă, din cauza veto-ului exprimat de 2 din cele 5 ţări cu statut de membri permanenţi ai organizaţiei. Proiectul se referea la "anumite măsuri", în loc de "sancţiuni" la adresa regimului sirian.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Churkin, spune că proiectul se bazează pe "filosofia confruntării", iar ameninţarea privind un ultimatum cu sancţiuni contra autorităţilor siriene este "inacceptabilă". Aproape 3.000 de victime Peste 2.700 de oameni au fost ucişi, în Siria, de la începutul protestelor, în luna martie, potrivit estimărilor ONU.

Guvernul sirian şi preşedintele Bashar al-Assad spun că ţara se află în plin proces de introducere a reformelor şi de negociere cu opoziţia, iar revoltele ar fi organizate de bande armate.

Ne puteți urmări și pe Google News