Peste jumătate din teritoriul statului Chile a rămas ore bune, aseară, fără alimentare cu energie electrică, scrie AFP.
De vină a fost, cel mai probabil, cutremurul din 27 februarie.
Pana de curent, care s-a produs cu puţin timp înainte de ora locală 21.00 a lăsat în beznă 2.000 de kilometri, din regiunea Taltal, în nord, până la Chiloe, în regiunea Lacurilor, situată la 1.000 de kilometri sud de Santiago, potrivit Biroului naţional pentru situaţii de urgenţă.
Adică 80 la sută din teritoriul statului, locuit de 17 milioane de oameni.
"Cel mai probabil este vorba despre o defecţiune la linii în urma cutremurului. Este încă o consecinţă a seismului care ne-a afectat ţara", a declarat ministrul Christian Larroulet.
Beznă câteva ore Furnizarea de energie electrică a fost reluată treptat, în cursul nopţii, iar situaţia a revenit la normal în câteva ore.
În capitala statului, Santiago, cu o populaţie de şase milioane de locuitori, mai multe staţii de metrou au fost evacuate. Aproximativ 20 de trenuri au rămas blocate în tuneluri.
Tot în capitală, pana de curent a perturbat legăturile telefonice, a întrerupt un meci de fotbal din campionat şi un concert caritabil în sprijinul sinistraţilor seismului.
Mai multe staţii de metrou au fost redeschise după două ore şi electricitatea a revenit în cartierele centrale şi în unele oraşe din provincie.
Unele zona ale capitalei nu au fost afectate, potrivit companiei chiliene de electricitate Chilectra. În schimb, mai multe regiuni au fost private de electricitate, în special Maule şi Bio Bio, din apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime din ţară, Concepcion, situat la 400 de kilometri sud de Santiago.
Transformator avariat "Nu ştim cu exactitate ce s-a întâmplat", a declarat directorul Chilectra, Juan Pablo Larrain.
Posibila cauză a panei ar putea fi un transformator din regiunea Temuco (de la 500 de kilometri sud de Santiago), situat la sud de zona afectată de seism, potrivit ministrul de Interne, Rodrigo Hinzpeter.
Directorul reţelei, Eduardo Ricke, a "presupus" că transformatorul a fost avariat de seism.
Peste 270 de replici seismice s-au înregistrat de la cutremurul din 27 februarie, cu magnitudinea de 8,8 pe Richter. Bilanţul oficial al victimelor este de 497 de morţi şi sute de dispăruţi.