Preşedintele formaţiei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a cerut, în premieră, arbitri străini la meciurile ardelenilor din Liga I.
Declaraţia a fost făcută pentru a înlătura suspiciunile care îi vizează pe "feroviari" drept principalii beneficiari ai greşelilor de arbitraj din Liga I.
"Sunt de acord să vină arbitri străini, iar dacă e nevoie semnez şi un act oficial. Cred că e mai bine ca derby-urile să fie conduse de arbitri din străinătate, pentru a se elimina orice suspiciune" , a declarat Iuliu Mureşan.
Ardelenii au fost avantajaţi de câteva erori de arbitraj în ultima vreme, memorabil fiind cazul golului anulat Voinţei Sibiu, după ce portarul Beto a simulat fără ruşine un fault inexistent. "S-a pus prea mare presiune pe arbitrii români, motiv pentru care au apărut aşa de multe erori. Uitaţi-vă în cupele europene ce bine au arbitrat! Din păcate, turul a fost influenţat de aceste erori", a adăugat preşedintele CFR-ului.