Cetăţeni chemaţi din nou la urne

Cetăţeni chemaţi din nou la urne

Astăzi se reiau alegerile în mai multe localităţi din ţară, inclusiv la Mangalia şi în comuna Curcani, devenită celebră după incidentele survenite la votul din 10 iunie, când un candidat a distrus urnele din trei secţii de votare.

Astfel, pentru funcţia de primar vor fi organizate alegeri în localităţile Moeciu (judeţul Dâmboviţa), Răsmireşti (judeţul Teleorman) şi Târnova (judeţul Arad).

De asemenea, s-a mai decis repetarea alegerilor pentru funcţia de primar, dar şi pentru Consiliul Local în localităţile Curcani (judeţul Călăraşi) şi Mangalia (judeţul Constanţa).

În acelaşi timp, în circumscripţia Mireşu Mare din Maramureş se va organiza turul doi al alegerilor, fiind situaţie de balotaj, preciza Marian Muhuleţ, purtătorul de cuvânt al BEC, cu prilejul anunţării rezultatelor finale ale scrutinului din 10 iunie.

Decizia de reluare a alegerilor a fost luată în urma analizei reclamaţiilor venite din teritoriu, care au dus la concluzia că rezultatul alegerilor a fost viciat din diferite cauze în localităţile amintite.

"Dovezile depuse la dosar au fost din cele mai variate, dar toate duceau către ideea afectării rezultatului final al alegerilor. Reclamaţiile au pornit de la prelungirea votării peste ora 21,00, până la întocmirea greşită a unor procese verbale şi diferenţe foarte mici între candidaţi de primar, între două sau patru voturi. Oricum, documentaţiile vor fi afişate pe site-ul BEC integral, pentru că sunt informaţii publice", amintea, la acel moment Marian Muhuleţ. CITIŢI ŞI:

  • BEC a decis reluarea alegerilor în Mangalia şi Curcani
  • ALEGERI LOCALE 2012. HAOS la Curcani. Scandal la o secţie de votare. Scandalagiul a fost reţinut
  • Tusac s-a retras din cursa pentru primăria Mangalia

Ne puteți urmări și pe Google News