Cetatea lui Sigismund de Luxemburg, de la Coronini, refăcută cu bani europeni

Cetatea lui Sigismund de Luxemburg, de la Coronini, refăcută cu bani europeni

Cetatea cavalerilor teutoni, una din cele mai importante fortificații medievale din România, va fi reabilitată. Din donjonul construit pe o stâncă abruptă din Caraș Severin, din ordinul Împăratului Sigismund de Luxemburg, nu au mai rămas decât șiruri de pietre. Autoritățile au făcut public faptul că cetatea încep lucrările de reabilitare și integrare în circuitul turistic.

Fortificația va intra, în perioada următoare, într-un amplu proiect de reabilitare, care va dura 44 de luni. Proiectul are o valoare de aproape 20 de milioane de lei și este finanțat prin POR 2014 – 2020, banii, care în proporție de 98% sunt nerambursabili, urmând să fie folosiți pentru consolidarea, restaurarea, și protecția monumentului istoric. La finalul lucrărilor, Cetatea Ladislau va fi inclusă în circuitul turistic și se estimează că numărul vizitatorilor va fi de cel puțin 750 pe an. “Alături de lucrările de restaurare, consolidare și amenajare/refuncționalizare a spațiilor existente, prin proiect va fi reamenajat și Turnul 3 de sud-vest, vor fi conservate zidurile și turnurile cetății cu asize de piatră, se vor amenaja platforme și pasarele, se va construi un corp anexă, se vor realiza instalații electrice și sanitare, precum și iluminat arhitectural și ambiental, se va amenaja incinta sitului și se vor realiza alei pietonale”, transmite Ministerul Dezvoltării Regionale.

Cetate edificată de cel mai longeviv rege al Ungariei

Ne puteți urmări și pe Google News

Cetatea Ladislau se află deasupra localităţii Coronini din Caraș Severin, la șapte kilometric de Moldova Veche și în dreptul localității sârbe Golubac Grad. Localnicii îi spun „Cula”, cu referire la cea a mai rămas din ea – ruinele unui donjon circular. Cetatea a fost ridicată între anii în 1427-1428, de către regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, pe o stâncă cu trei laturi abrupte şi un şanţ pe latura nordică, peste care fusese ridicat un pod cu două picioare de piatră. Sigismund de Luxemburg (1368-1437) a fost regele care a stat domnit cel mai mult în Ungaria, fiind şi singurul rege din Imperiul romano-german înmormântat în afara imperiului, respectiv în Cetatea din Oradea. În ultimul deceniu al secolului XIV-lea, cetatea este menţionată sub numele Bolasabon (Sfântul Lazăr), iar la începutul secolului al XV-lea sub numele de Sfântul Ladislau.