După şapte ani de lucrări, fortificaţiile vechii cetăţi medievale au fost renovate. Bastioanele ar putea găzdui magazine de artizanat şi cafenele.
Lucrările de renovare a fortificaţ iilor Cetăţii Braşovului, începute în urmă cu şapte ani, sunt aproape finalizate, ultimul bastion, cel al Postăvarilor, urmând a fi inaugurat cel târziu luna viitoare. Pentru realizarea acestor lucrări, a fost nevoie de peste 10 milioane de euro, un „baron local“ obsedat de monumente medievale şi interes din partea organizaţiilor internaţionale.
Ceainării şi cafenele În 2001, Consiliul Judeţean Braşov, proaspăt împroprietărit cu aceste monumente, a început restaurarea. Primele monumente au fost restaurate cu bani de la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Ministerul Culturii şi CJ Braşov. Astfel au fost refăcute Turnul Alb, Bastionul Graft şi zidul de sud-est al cetăţii Braşovului. Apoi, prin intermediul programului PHARE 2001, a fost renovat un alt sector din zidul de sud-est, Bastionul Ţesătorilor şi Bastionul Frânghierilor, iar zona a fost iluminată cu lămpi „medievale“.
O altă etapă a lucrărilor a vizat punerea în valoare a Porţii Ecaterina, una dintre porţile de intrare în vechea cetate, pe atunci neexploatată, lucrări finalizate în 2007.
Turnul Alb, renovat între 2002 şi 2006, a fost transformat într-o secţie a Muzeului de Istorie Braşov. Turnul Negru, denumit aşa după ce a fost incendiat în 1689 şi a rămas afumat, a fost redeschis publicului la sfârşitul anului 2003. Şi Bastionul Graft a fost renovat şi împărţit în două: într-o parte funcţionează o cafenea, iar în cealaltă - un magazin de artizanat. De altfel, autorităţile locale vor să închirieze şi Bastioanele Cojocarilor şi Postăvarilor unor firme care să vândă produse artizanale sau să pună la punct „ceainării şi cafenele“.
„Mai avem un singur bastion de terminat. Vom face inaugurarea festivă la jumătatea lunii viitoare. Cu asta am terminat cu cetatea Braşovului“, se laudă Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov. Plăcuţe cu numele lui Căncescu
Pe de altă parte, Aristotel Căncescu (PNL) a ţinut iniţial să fie imortalizat „în stâncă“ pentru aceste investiţii, astfel încât primele monumente renovate - Turnul Alb, Bastionul Graft şi Aleea „după Ziduri“ - au fost ornamentate cu panouri de tablă pe care scria „monument renovat la iniţiativa preşedintelui consiliului judeţean, Aristotel Căncescu“. După ce presa s-a scandalizat de acest fapt, Căncescu şi-a demontat plăcuţele. Însă a rămas cu titlul de baron al Cetăţii Braşov, pe care l-a primit în cadrul unei ceremonii, desfăşurate în Turnul Alb, de la Cavalerii Cetăţii.
Construită după 1395, Cetatea Braşovului a fost la vremea sa una dintre cele mai mari cetăţi din ţară, cu ziduri lungi de peste trei kilometri şi cu bastioane la fiecare 100 de metri. Multe dintre bastioane erau întreţinute şi finanţate de breslele de meseriaşi din oraş, de unde şi denumirile de Bastionul Ţesătorilor sau Bastionul Croitorilor.
Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov: "Mai avem un singur bastion de terminat. Vom face inaugurarea festivă la jumă- tatea lunii viitoare. Cu asta am terminat cu cetatea Braşovului."