Contra cost şi pe propria răspundere, curioşi din toată lumea vin să vadă cu propriii ochi zona afectată de cel mai grav accident nuclear din istorie. La preţuri pornind de la 50 de dolari, curioşi din toată lumea se supun la o doză bună de radiaţii. Pentru mulţi, o astfel de excursie este echivalentul unui film de groază trăit pe viu şi cu urmări care ar putea fi simţite pe propria piele. Pentru alţii însă, este o ocazie, poate unică în viaţă, de a vizita locul în care în urmă cu 22 de ani s-a produs o dramă planetară. Pentru ucraineni este o afacere.

O zi la Cernobâl. O raită prin împrejurimile centralei unde în urmă cu 22 de ani se producea cel mai grav accident nuclear din istorie şi un popas în oraşul-fantomă Pripiat, situat la numai 1,5 kilometri (în linie directă) de Reactorul 4, care a explodat pe 26 aprilie 1986, punând pe jar o lume întreagă.

Pentru mulţi, o astfel de excursie este echivalentul unui film de groază trăit pe viu şi cu urmări care ar putea fi simţite pe propria piele. Pentru alţii însă, este o ocazie, poate unică în viaţă, de a vizita locul în care în urmă cu 22 de ani s-a produs o dramă planetară. Pentru ucraineni este o afacere. Iar riscurile şi le asumă clienţii. Şi banii tot ei îi dau. O călătorie de o zi cu plecare din Kiev (capitala Ucrainei) costă de la 50 la 300 de dolari americani, în funcţie de mărimea grupului de persoane. Ce primeşti în schimb? O experienţă aproape imposibil de uitat.

Infernul din mijlocul paradisului

Drumul de la Kiev spre Cernobâl nu te duce cu gândul la faptul că te îndrepţi spre locul în care a avut loc cea mai mare catastrofă nucleară. Şoseaua, prost asfaltată, ce-i drept, şi presărată cu gropi, traversează o pădure deasă de pini. Dacă faci abstracţie de starea drumului, care aminteşte într-o oarecare măsură de situaţia şoselelor din România, peisajul este mirific. La capătul drumului de circa 110 kilometri, care se parcurge în aproximativ două ore, te aştepţi să găseşti mai degrabă câteva căsuţe de vacanţă şi nicidecum o instalaţie nucleară.

La o primă vedere, ai putea să juri că aici omul nu şi-a lăsat amprenta asupra naturii. La o primă vedere. „Ce surpriză! Credeam că o să văd un peisaj marţian sau ceva care să semene cu un deşert“ - acestea sunt, de obicei, cuvintele turiştilor străini. Când te apropii de complexul de la Cernobâl, încep verificările. Stricte. Ai impresia că punctele de control nu se mai termină.

Pentru o excursie sunt necesare în prealabil o serie de formalităţi. Iar orele din program trebuie respectate întocmai. Persoanele cu vârste sub 18 ani nu pot participa, iar turiştii nu au acces decât în zone de la periferia centralei. Accesul în interior nu este permis, iar paznicii sunt departe de a fi înţelegători. Dar cei care nu pot să ajungă în interior nu prea au de ce să fie dezamăgiţi. Chiar dacă o vizită în interiorul complexului este extrem de interesantă, datele tehnice ajung să fie copleşitoare, iar pentru un necunoscător, clădirile complexului par oarecum la fel.

INTERES. Vizitatorii centralei de la Cernobâl primesc explicaţii privind situaţia înregistrată acum în teren şi informaţii despre planurile de decontaminare

DEZOLANT. Hotelul din Pripiat, oraşul-fantomă din apropierea centralei de la Cernobâl, este acum doar o clădire pustie, năpădită de buruieni

RESTRICŢII. Intrarea în zona aferentă centralei de la Cernobâl se face pe baza unui control strict

PERICOL. În spatele fostului Palat al Culturii din Pripiat, nivelul de radiaţii este de 100 de ori mai mare decât cel maxim admis

EXCURSIE PERICULOASĂ

Jocul cu moartea lângă „Cercul Diavolului“

O excursie la Cernobâl implică însă şi un risc - cel legat de expunerea la radiaţii. Specialiştii dau asigurări că, într-o singură zi, nu se poate întâmpla nimic rău dacă nu te abaţi de la reguli. Nu ai voie să mergi prin praf. Este contaminat şi este extrem de periculos. Trebuie să păşeşti tot timpul pe aleile de beton. Nu ai voie să iei cu tine suveniruri, întrucât există şanse extrem de mari să te alegi cu un obiect contaminat.

Este preferabil să ai haine care să-ţi acopere o suprafaţă cât mai mare a corpului - bluze cu mâneci lungi, pantaloni lungi etc. Nu ţi se oferă echipament de protecţie. În ceea ce priveşte vremea, este greu de spus care variantă este mai bună: însorită sau ploioasă. Dacă soarele străluceşte, nivelul de radiaţii creşte.

Dacă plouă, nivelul de radiaţii scade, însă ploaia ridică praful radioactiv, astfel că pericolul poate fi mai mare. Nivelul de radiaţii diferă de la o zonă la alta, însă în regiunile periferice, în care turiştii au acces, este, în medie, potrivit experţilor care lucrează în complex, de 2-3 ori mai mare decât nivelul maxim admis (19 microRoentgen/oră). Autobuzul ecranează, astfel că, în interior, nivelul de radiaţii este mai mic decât cel maxim admis. Atât timp cât nu ai la tine un dispozitiv pentru măsurarea nivelului de radiaţii este însă imposibil să ştii cum stau lucrurile în realitate.

Dependenţi de radiaţii

Cert este că, pentru oamenii din zonă, radioactivitatea este ceva la ordinea zilei. Ei nu mai sunt impresionaţi de pericolele care se ivesc la tot pasul. În oraşul Cernobâl, situat la mai puţin de 20 de kilometri de centrală, locuiesc acum, conform datelor oferite de autorităţile ucrainene, 40 de persoane. Unii lucrează la complexul nuclear. Alţii, pur şi simplu, s-au întors în oraş la un timp după accident pentru că nu aveau unde să se ducă sau pentru că erau obişnuiţi să trăiască la Cernobâl. Autorităţile insistă asupra faptului că oamenii au fost informaţi şi ştiu care sunt pericolele.

La Cernobâl, atmosfera este de-a dreptul sinistră. Blocurile muncitoreşti vechi, tipic comuniste, cu tencuiala căzută, îţi taie elanul de a merge mai departe. Seamănă mai degrabă cu nişte clădiri aflate în prag de demolare. Singurele indicii că ar fi locuite sunt rufele întinse la uscat în balcoane. În rest, nici ţipenie de om.

Pripiat, oraşul bântuit de foşti localnici

Locul care impresionează cel mai mult este fără doar şi poate Pripiat, oraşul-fantomă situat la 1,5 kilometri de centrală. Construit în perioada sovietică special pentru angajaţii centralei şi inaugurat în 1970, Pripiat avea în 1986, anul producerii accidentului, aproximativ 50.000 de locuitori. Când explozia s-a produs, nimeni nu a ştiut exact ce s-a întâmplat. Oamenii povestesc că mulţi copii s-au adunat pe podul din localitate să se uite la flăcările care se vedeau în zare, fascinaţi fiind de ineditul eveniment. Şi tot ei spun că locuitorii oraşului au fost evacuaţi la două săptămâni după producerea accidentului, iar în momentul de faţă nu există date clare privind soarta pe care au avut-o aceşti oameni. Şi acum situaţia din zonă este dramatică.

„La 200 de metri în spatele clădirii în care se afla Palatul Culturii se află o suprafaţă numită Cercul Diavolului. Acolo, nivelul de radiaţii este de 100 de ori mai mare decât cel maxim admis. Tragic este că unii nu ţin cont de asta. S-au întors şi locuiesc acolo. Chiar dacă nu au voie. Şi autorităţile nu au ce să le facă“, povesteşte unul dintre angajaţii centralei, care locuieşte temporar la Cernobâl.

Bărbatul, având în jur de 50 de ani, nu vrea să-şi decline identitatea şi nici nu este foarte darnic cu informaţiile. La Kiev, toţi ştiu cum stau lucrurile în zona Cernobâl. „Oamenii aceia sunt nebuni că se întorc acolo. Dar, într-un fel, îi înţeleg. Sunt săraci. N-au unde să se ducă. Nu au ce să facă. Iar guvernului nu-i pasă“, spune, revoltat, Jaroslav, un tânăr de 22 de ani, care a fost la Cernobâl în excursie în urmă cu un an. De cealaltă parte, ministrul pentru situaţii de urgenţă, Volodimir Şandra, se mulţumeşte să explice că este interzis prin lege ca oamenii să locuiască în zona contaminată.

REMEMBER

Noaptea fatală de la Firul Negru

Cel mai grav accident nuclear din istorie a avut loc în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1986, la ora 1.23. În acel moment, numele oraşului Cernobâl (Firul negru - „ciornâi“ înseamnă negru, iar „bilia“, fir) a părut să fie predestinat. Imediat au apărut foarte multe interpretări pe marginea denumirii oraşului, unii încercând să stabilească o legătură cu Apocalipsa din Biblie. Potrivit cifrelor oficiale, numai în Ucraina au avut de suferit de pe urma accidentului circa 2,3 milioane de persoane.

Între 1986 şi 2006, 4.400 de ucraineni - copii sau adolescenţi în momentul catastrofei - au fost operaţi de cancer de tiroidă, cea mai evidentă consecinţă a iradierii. Însă radiaţiile nu au afectat numai teritoriul ucrainean, ci şi vestul Rusiei, sud-estul Belarusului şi o parte din Europa. Peste 25.000 de „lichidatori“ ai catastrofei, care au făcut diverse lucrări, printre care construirea sarcofagului în jurul reactorului unde a avut loc explozia, au murit, conform unor estimări neoficiale preluate de AFP.

Centrala de la Cernobâl, al cărei ultim reactor nuclear a continuat să producă electricitate, a fost închisă abia în decembrie 2000. Sarcofagul construit în jurul reactorului s-a fisurat, iar acum urmează să se construiască o structură care să acopere vechea instalaţie, termenul de finalizare fiind 2012.

ÎMPREJURIMI. Centrala de la Cernobâl se află într-o pădure deasă de conifere, vegetaţia părând puţin afectată de consecinţele dezastrului