Cercetătorii au dat lovitura. „Mumia din gheață” surprinde omenirea

Cercetătorii au dat lovitura. „Mumia din gheață” surprinde omenirea

Cercetătorii au făcut noi descoperiri despre Otzi, omul ucis acum 5.300 de ani.

Cel mai recent studiu, publicat miercuri în jurnalul Plos One, a examinat „subfosile” de vegetație care au rămas înghețate 5.300 de ani alături de Otzi.

Trupul neînsuflețit a lui Otzi a fost conservat într-un ghețar până când a fost descoperită de niște alpiniști italieni, în Alpii italieni, la începutul anilor 90.

Vreme de aproape 30 ani, fiecare părticică a „mumiei din gheață” a fost analizată, încercând să afle timbrul vocii, conținutul stomacului sau felul în care a murit.

Conform specialiștilor, Ötzi a murit în urmă cu circa 5.300 de ani de la o lovitură puternică la cap sau de la o căzătură survenită în urma unei lovituri din partea unui atacator.

Potrivit concluziilor acestor specialişti, prezentate într-un studiu apărut în revista Current Biology, la ultima sa masă, Ötzi a consumat carne de ibex (un tip de capră sălbatică) şi de cerb roşu, ferigi toxice şi alac (o specie de grâu cultivată încă din timpuri preistorice, n.r.).

Aproape jumătate din conţinutul său stomacal îl reprezentau grăsimile - de la consumul de ibex, probabil afumat înainte de a fi mâncat - deoarece în stomac au fost descoperite şi particule de cărbune.

Potrivit analizei cercetătorilor, carnea de capră sălbatică a fost mâncată proaspătă sau, poate, uscată, iar ultima masă a fost una echilibrată pentru un om preistoric.

Anterior, studiile au arătat că Ötzi suferea de o rigidizare a arterelor, accentuată de dieta sa bogată în grăsimi animale.

Stomacul lui Ötzi era plin de alimente la momentul morţii - survenite la vârsta de circa 45 de ani - ceea ce înseamnă că acesta mâncase cu puţin înainte de a fi atacat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News