Afirmația care naște POLEMICI. "Se mai îndoiește cineva că, dacă trăia, Ceaușescu ar fi cîștigat alegerile?"
- Cristi Buș
- 22 mai 2017, 18:41
Andrei Pleșu deschide un subiect interesant de discuție, scriitorul fiind convins că în actuala clasă politică, fostul dictator Nicolae Ceaușescu cîștiga alegerile prezidențiale.
“Se mai îndoieşte cineva că, dacă trăia, Ceauşescu ar fi cîştigat alegerile?”, se întreabă retoric Andrei Pleșu. Afirmațiile lui Pleșu survin după declarațiile tot mai dese ale politicienilor prin care-l deplâng pe Ceaușescu și realizările sale.
Fără a se declara un “capitalist” convins, scriitorul amintește de vremurile grele ale comunismului.
“Dar tot mai des aflu, acum, că lucrurile nu erau, sub nea`Nicu, chiar aşa de rele. Am asistat, de curînd, exoftalmic, la o emisiune de televiziune, în care erau invitaţi foşti miniştri ai ”împuşcatului”. Rezulta că, pe vremea lor, totul era minunat, că ţara era pe culmi şi că revoluţia din 1989 (”aşa-zisa!”) a stricat tot, a blocat o evoluţie glorioasă spre un viitor luminos. Nimic despre sărăcie, despre presa omagială, despre libertatea de expresie. Era bine!
Nu apucasem decît indirect, prin unii membri ai familiei, Canalul, puşcăriile dinaintea lui 1964, dar ştiam ce înseamnă cenzura, penuria, abuzul ideologic, propaganda isterică, cariera politică bazată pe mediocritate şi obedienţă”, scrie Pleșu într-un articol pentru Adevărul.
“O tînără generaţie de intelectuali pare să fi decis că nu poţi fi ”de stînga” (ceea ce mi se pare o opţiune nu doar legitimă, dar şi necesară), fără să fii împotriva ”anti-comunismului”, adică uşor pro-comunist”, adaugă acesta.