Cumpărătorii europeni vor afla mai multe informaţii despre produse, care vor fi mai uşor de citit, potrivit unei decizii a Parlamentului European.
Românii vor fi mai bine informaţi în legătură cu produsele alimentare şi cu băuturile pe care le cumpără. Noile reguli se vor aplica pe întreg teritoriul Uniunii Europene, după ce Parlamentul European a adoptat, săptămâna trecută, un regulament privind informarea consumatorilor asupra produselor alimentare, prin care cumpărătorii vor avea acces la informaţii mult mai detaliate şi mult mai uşor de înţeles.
Faţă de vechile etichete, cele noi vor avea o dimensiune minimă a caracterelor de 1,2 mm, în cazul ambalajelor mari şi 0,9 mm la cele mici, astfel încât să fie uşor de citit. Culoarea literelor trebuie să fie în contrast clar faţă de culoarea folosită pe fundal, pentru a fi uşor de observat.
Alergenii, la control
Etichetele vor prezenta anumite informaţii nutriţionale obligatorii: numărul de calorii, procentele de sare, zahăr, proteine, grăsimi, colesterol, carbohidraţi, vitamine etc. Vor fi făcute referiri atât pentru 100 g sau 100 ml de produs, cât şi pentru întreaga cantitate pusă la vânzare.
Trebuie să apară clar şi informaţii privind ingredientele care pot provoca alergii, precum gluten, nitriţi sau sulfiţi. În total 14 substanţe au fost identificate cu potenţial alergen, însă lista s-ar putea extinde. Noile reguli prevăd ca informaţiile referitoare la aceste substanţe să fie vizibile pentru consumatori chiar şi în restaurante şi cantine.
În plus, producătorul trebuie să utilizeze termeni uşor de înţeles chiar şi de un consumator neavizat. De exemplu, în loc de "sodium" se va folosi "sare". Regulile europene actuale prevăd specificarea ţării de origine pentru anumite alimente precum carnea de vită, mierea, uleiul de măsline şi fructele şi legumele proaspete. Regula se va extinde şi pentru restul cărnii şi produselor din carne.
Ministrul agriculturii: Consumatorul, mai informat
Valeriu Tabără, ministrul agriculturii, consideră că "etichetarea precisă, clară, în care să fie precizate toate componentele, va ajuta consumatorul să fie mult mai bine informat. În plus, producătorii vor trebui să fie mult mai atenţi".
Potrivit oficialului, această nouă regulă este eficientă pentru că va permite consumatorilor care au anumite sensibilităţi să se ferească de alergeni şi să-şi aleagă alimentele care nu le afectează sănătatea.
Chiar dacă producătorii vor suporta anumite costuri, ei vor avea beneficii de pe urma noii legi, consideră Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri. "Am observat o schimbare de atitudine a cumpărătorilor. Aceştia au devenit mult mai atenţi la ce cumpără. Astfel, mulţi preferă să ia cantităţi mai mici, dar mai bune calitativ. Această lege va pune presiune pe companii să facă produse mai calitative, altfel vor avea de pierdut", spune Pârvan.
Iar Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, spune că noua regulă va reprezenta doar o simplă informare a cumpărătorilor, în condiţiile în care consumatorul român nu este prea educat şi nu ştie să observe informaţiile cu adevărat importante.
"Au fost multe discuţii sterile despre Eurile din alimente. Când sunt folosite corect, peste 90% dintre ele nu reprezintă absolut niciun pericol pentru sănătatea oamenilor. În schimb, oamenii preferă să cumpere produse ieftine, care au multă apă în ele, decât să dea un ban în plus şi să achiziţioneze produse cu adevărat din carne", a afirmat acesta.
TERMEN PENTRU SCHIMBARE
Noile etichete, pe rafturi în circa un an
Regulamentul adaptat recent de Parlamentul European devine obligatoriu de aplicat peste trei ani. Cu toate acestea, producătorii români de alimente intenţionează să se adapteze mai repede noilor cerinţe.
Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, subliniază că va dura în jur de un an de zile până vor apărea pe piaţă produse care să aibă noile etichete. "Vom aştepta până se termină etichetele existente pe stoc, vor trebui făcute studiile pentru a obţine toate informaţiile necesare, studii care vor costa bani. Costurile însă vor fi amortizate treptat, nu va reprezenta o problemă", ne-a declarat Minea.
Bulina românească, la Senat
Un proiect de lege prin care cumpărătorii români să poată fi mai bine informaţi în privinţa gradului de risc al produselor alimentare se află în Senat. Proiectul a fost iniţiat de senatorul PDL Dumitru Florian Staicu şi presupune "ca fiecare produs alimentar să aibă înscris pe etichetă sau pe ambalaj o bulină de culoare verde pentru produsele sănătoase, de culoare portocalie pentru produse ce trebuie consumate cu moderaţie şi de culoare roşie pentru produse ce conţin substanţe sau aditivi alimentari care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii", potrivit raportului Comisiei eco nomice din Senat.
Acest proiect a primit, în luna mai, avizul favorabil din partea Comisiei economice din Senat, după avizele favorabile ale Consiliului Legislativ şi Comisiei de sănătăte. În schimb, propunerea întâmpină opoziţia Guvernului, a Comisiei pentru drep turile omului, a Ministerului Sănătăţii şi a Federaţiei Patronale din Industria Alimentară.