Ce și-au găsit să facă principalii colaboratori ai lui Anisie înainte de începerea școlii

Ce și-au găsit să facă principalii colaboratori ai lui Anisie înainte de începerea școlii

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a explicat, duminică, faptul că doi secretari de stat din minister se află în concediu de odihnă pentru a desfăşura "alte activitati având în vedere că suntem în campanie electorală".

Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Luminița Barcari, este candidat PNL la președinția Consiliului Județean Ialomița, în vreme ce secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Proiecte europene, Lucian Dragoș Rădulescu, este candidat PMP la Primăria Ploiești.

"Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, dar şi un alt secretar de stat din Ministerul Educației şi-au luat concediu de odihnă pentru a putea desfăşura alte activităţi, având în vedere că suntem în campanie electorală.

Este vorba de dna Luminiţa Barcari şi dl Radulescu Dragos”, a declarat Monica Anisie, potrivit romaniatv.net.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul a precizat că „atât eu, cât şi colegii mei din cadrul ministerului Educației am făcut toate eforturile ca anul şcolar să înceapă în cele mai mai bune condiţii”.

"Suntem o echipă care lucreaza pentru începerea anului şcolar. Consider că toate activităţile au fost realizate pentru deschiderea cursurilor în spaţiul scolii”, a mai declarat Monica Anisie.

Monica Anisie a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în momentul acesta avem 12.423 de unităţi de învăţământ care funcţionează în scenariul verde, 4.915 unităţi în scenariul galben şi 263 de unităţi în scenariul roşu.

De asemenea, a făcut un apel la societate să nu mai politizeze domeniul educaţiei şi să se axeze pe binele copiilor.

"Aş vrea să fac un apel către societate. Ne aflăm într-o situaţie dificilă şi aş vrea să punem umărul cu toţii la revenirea copiilor la spaţiul şcolii. Copiii îşi doresc să revină, profesorii îşi doresc să-şi vadă elevii. Haideţi să încetăm să politizăm educaţia în aceste momente. E nevoie să fim împreună. Dacă suntem împreună, se poate să facem educaţie. Lăsând politica deoparte, vom putea avea în spaţiul şcolii copii în siguranţă, profesori pregătiţi".

Monica Anisie a organizat duminică, de la ora 16.00, o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali din ţară, în contextul începerii noului an şcolar. După videoconferinţă, ministrul a susţinut o declaraţie de presă.