Ce semnifică, de fapt, 1 martie?! Mărțișorul este un...

Ce semnifică, de fapt, 1 martie?! Mărțișorul este un...

În ziua de 1 Martie, românii celebrează sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.

1 Martie – Mățișor

În timpul geto-dacilor, anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara şi iarna. Marţisorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie, scrie Unica.

În vechime, pe data de 1 martie, mărtisorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotriva. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lana răsucite, colorate in alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.

1 Martie – Mățișor

Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primaverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în directia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negreţele şi da-mi albeţele”.

Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărtisorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, paine şi caş proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă precum vinul rosul. Unele legende populare susţin că mărţisorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Ne puteți urmări și pe Google News