Evenimentul Zilei > Actualitate > Alertă pentru Capitală: Sărăciți pandemie, bucureștenilor li se iau mai mulți bani!
Alertă pentru Capitală: Sărăciți pandemie, bucureștenilor li se iau mai mulți bani!

Alertă pentru Capitală: Sărăciți pandemie, bucureștenilor li se iau mai mulți bani!

Bucureștenii vor plăti, începând de anul viitor, taxe și impozite mai mari cu 3,8%, conform unui proiect de hotărâre aprobat de Consiliul General al Municipiului București.

Consilierii generali au aprobat majorarea taxelor cu 33 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” și 13 abțineri. Majorarea se datorează aplicării indicelui de inflație pentru anul 2019, care a fost calculate de Ministerul Finanțelor la 3,8%.

Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul General al Municipiului Bucuresti adoptă hotărâri privind impozitele și taxele locale pentru anul fiscal următor.

Conform articolului 491 alin.1 si alin. 2 din Codul fiscal, nivelul impozitelor și axelor locale se indexează în fiecare an, până la 30 aprilie, prin hotărâre de consiliu lolca ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, publicată de Ministerul Finanțelor Publice.

Proiectul de hotărâre adoptat de consilierii generali menține bonificația de 10% pe care o primesc cei care își plătesc integral impozitele locale pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport până la data de 31 martie.

De menționat că în 2019, taxele si impozitele locale aferente anului 2020 au fost majorate de Consiliul General cu 4,6%, reprezentând indicele de inflație, în baza acelorași prevederi legislative.

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: