În mai toate picturile pe care le cunosc, de la Boticelli la Leonardo, de la Fra Angelico la El Greco, de la Lippi la Murillo și Pontormo, Vestea cea Bună o suprinde pe Maria în timp ce citește.
Ba mai mult, la Leonardo, Maria ascultă închinarea îngerului cu un deget lăsat pe pagină, ca și cum nu vrea să piardă rîndul la care are de gînd să se întoarcă după ce episodul sacru se consumă. În Evanghelia după Luca, acolo unde este povestit episodul în care îngerul Gavriil a anunțat-o pe Fecioară că-L va naște pe Iisus din puterea Duhului Sfînt, detaliul lipsește. Evanghelistul nu ne spune ce anume făcea Maria cînd îngerul a intrat la ea – deducem, doar, că se afla într-o incintă, probabil la ea acasă, din moment ce îngerul ”a intrat”, deși verbul poate avea foarte bine un sens metafizic, referindu-se la stabilirea unei anume comunicări cu natura ei interioară. În orice caz, părea firesc multor pictori din preajma Renașterii ca intrarea îngerului să o întrerupă pe Maria din lectura unei cărți. Observația ar putea fi interpretată simplist: citirea unei cărți vrea să sugereze că Fecioara era apropiată de cuvîntul lui Dumnezeu, Îi asculta poruncile și Îl venera cum se cuvine, căci tot ce știau evreii despre Dumnezeu se găsea în cărți. Totuși, aceasta ar fi o explicație superficială. Măiestria acestor artiști colosali nu avea nevoie de recuzită pentru a sugera ceva atît de important pentru personaj. De altfe, în toate cazurile citate mai sus, înfățișarea, hainele și gestica Mariei indică limpede cum anume este caracterul ei. Sau, poate, faptul că Maria citea cînd îngerul a venit să-i dea Vestea ne duce cu gîndul la împlinirea unei profeții – Maria citea ”scenariul” care avea să i se întîmple, așa că vizita îngerului și întregul episod al Bunei Vestiri, ca și ceea ce a urmat în viața ei extraordinară, sînt momente ale unei istorii deja scrise de Sus. Era ca și cum Maria verifică executarea ”scenariului”.
Totuși, mă gîndesc că cel mai probabil este vorba despre altceva – ceva ce poate avea o directă legătură și cu noi, cei de azi. Cred că ceea ce vor să ne spună toți acești maeștrii este că lectura cărților predispune la primirea veștilor bune. E ca și cum, scufundarea în lectură deschide porii ființei și devenim mai sensibili, mai permisivi la mesajele din jur.
Dintre mesajele de tot felul care ne vizează zilnic, veștile bune sînt cele mai discrete, în timp ce veștile rele au forța unor lovituri de ciocan. Veștile bune ne învăluie, veștile rele ne lovesc. Veștile rele urlă, veștile bune șoptesc – cum să le auzi? De pildă, vestea rea că s-a prăbușit în faliment irevocabil o afacere în care investisem nervi și bani și timp și, într-o măsură oarecare, siguranța zilei de mîine a familiei noastre, întunecă tot – furia, deznădejdea, frustrarea provocate de această veste rea ne fac să nu vedem, de pildă, că ni s-a dăruit o zi minunată, cu soare blînd, oameni liniștiți în jur, flori încîntătoare și zefir ce poartă păsările în zbor lin, grațios. E un caz tipic în care vestea rea sufocă pur și simplu vestea bună. În jur, avem mereu vești bune. Steinhardt putea fi fericit chiar și în infernul penitenciar comunist. Activități gregare și zgomotoase, desfășurate în rutină sau sub imperiul unor necesități joase (stringente, însă) ori derularea urii prin acțiuni omenești și exersarea instinctelor competitive, inhibă capacitatea ființei de a primi veștile bune. Lectura, ca exercițiu intelectual accesibil oricui, anihilează efectul blocant al intensității veștilor rele. Dacă lectura trece de stadiul simplului exercițiu intelectual și devine un exercițiu spiritual, atunci ea însăși aduce vești bune. Poți afla o sumedenie de lucruri bune din cărți. Vreau să spun vești bune pentru tine însuți, cu direct impact asupra ta, nu vești bune în general, cu efect difuz și îndepărtat. Așa de pildă este Vestea pe care o fecioară a aflat-o de la un înger acum 2000 de ani, că va naște prunc din Duhul Sfînt și va fi mama lui Dumnezeu printre muritori. Așadar, citiți și veți vedea că îngerul vine cu vești bune.
Recomandările noastre
