Ce investitori "vânează" spaţiile comerciale din România
- Valentin Roman
- 15 martie 2011, 14:11
Peste 60% dintre investitorii care intră pentru prima dată pe piaţa din România sunt din domeniul fashion, respectiv producători sau distribuitori de îmbrăcăminte, accesorii şi încălţăminte, arată un studiu CBRE, citat de portalul imopedia.ro. La extrema cealaltă, doar 6% dintre investitorii noi aleg să deschidă magazine alimentare la noi.
Deşi stocul modern de centre comerciale a scăzut cu 38% în ultimele 18 luni, totuşi cei mai mulţi dintre investitori continuă să se orienteze către acest segment al pieţei.
La sfârşitul anului trecut, stocul modern de centre comerciale se situa la 2,2 milioane de metri pătraţi, în timp ce chiriile pentru spaţiile stradale şi cele din centrele comerciale, cu medii de 70, respectiv 50 de euro pe metru pătrat pe lună, au rămas stabile în ultimele două trimestre din 2010.
Studiile Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia celui cu maşini şi motociclete), a înregistrat o scădere cu 5,7% în prima lună a acestui an, comparativ cu ianuarie 2010.
În domeniul alimentar, de exemplu, unde s-a simţit de asemenea o scădere considerabilă a consumului, doar 6% dintre investitorii care au intrat în România în ultimele 18 luni au ales să îşi plaseze banii.
Activ a fost şi segmentul baruri şi restaurante, unde au ales să investească 19% din investitorii noi, notează imopedia.ro.