În primul rând, o imensă afacere, începută ca o restrânsă reţea de campus universitar şi ajunsă la 500 de milioane de utilizatori.

Potrivit "Financial Times", săptămâna trecută Facebook valora 33,7 miliarde de dolari. Mai mult decât Yahoo, mai mult decât eBay şi aproape cât bătrâna companie fondată de Henry Ford.

Un site care ieftineşte comunicarea, continuând "opera" începută de chaturi, bloguri şi forumurile ziarelor. Pe Facebook scrii cu lejeritate lucruri care nu ţi se potrivesc, în care nu crezi, cu care te-ai face de râs în viaţa de zi cu zi, dar la care familiaritatea site-ului te îmbie.

O vitrină, un loc al travestiurilor, în care fiecare, postând poze, clipuri ori comentarii, caută să pară altceva, mai mult decât e, făcând recurs la felul în care e perceput în lumea reală. Sunt postate de la serii de fotografii care etalează atuuri fizice, până la imagini cu conţinut vag, care semnalează adeziunea faţă de diverse cauze, fidelitatea faţă de varii plăceri ori posibilităţile financiare de-a ajunge într-un punct geografic.

La extreme, se poartă ori afişarea unei abundenţe de instantanee, menită să spună "n-am nimic de ascuns, n-am prejudecăţi sau complexe, uitaţi-vă la mine din toate unghiurile, priviţi-mă în toate ipostazele", ori o austeritate rigidă, care afirmă scrâşnit "sunt şi eu aici, dar, ţinându-mă tare, nu mă amestec".

Umplutura propriu-zisă a unui cont e puţin importantă, fiindcă pune la dispoziţie imagini, date şi conjuncturi care, în cazul cunoscuţilor, nu reprezintă o noutate şi cad repede în desuetudine.

Ineditul provine însă din cum îşi regizează fiecare apariţiile, ce anume exhibă mai insistent, pentru că astfel ne mărturiseşte la ce ţine cel mai tare, ce crede că e mai valoros din tot ceea ce are, prin ce şi cum doreşte să fie ţinut minte. Confesiunea asta e printre puţinele elemente de valoare adăugată pe care Facebook le aduce în relaţiile dintre semeni.

Deocamdată, unicul site unde se poate juca foarte popularul FarmVille. Prin alianţa cu Zynga, compania care produce FarmVille, Facebook le-a înlesnit utilizatorilor calea de a trece drept alţii decât sunt şi acolo unde, paradoxal, le-ar fi fost imposibil: în lumea etanşă, guvernată de algoritmi matematici a jocului pe calculator.

Ca multe alte programe de acest tip, FarmVille e conceput în aşa fel încât să poţi cumpăra cu bani reali ceea ce, din neglijenţă, criză de timp sau lipsă de perspicacitate, nu reuşeşti să câştigi în mediul virtual: tractoarele, animalele şi acareturile pe care progresul jocului le presupune.

Această ingenioasă idee de a le da voie jucătorilor să trişeze, contra cost, a pompat în conturile Zynga şi-ale fondatorului ei, Mark Pincus, sute de milioane de dolari. Sumele cu care jucătorii îşi cosmetizează prestaţia din FarmVille sunt modice, însă, încolonându-se, cent după cent, au făcut să se ridice un nou imperiu în Silicon Valley.

Compania lui Pincus, scrie "New York Times", valorează azi 4,5 miliarde de dolari. Zynga nu este însă de vânzare! E abia perioada în care îşi consolidează prestigiul, în care i se răspândeşte reputaţia de furnizor de jocuri gratuite în care oamenii, speriaţi că pot retrograda, au ocazia să mituiască, să corupă decorul artificial al jocului, făcând să le înflorească pe ecrane performanţe pentru care nu au vreun merit.

Un loc unde internauţii, deşi îşi consumă timpul încercând să tatoneze viitorul sau să-şi înţeleagă mai bine prezentul, sfârşesc prin a fi prinşi din urmă şi traşi înapoi în trecut. E bizară şi înfricoşătoare intuiţia cu care, asociind adrese de e-mail şi comparând date de naştere, motorul Facebook reuşeşte să pună faţă în faţă, invitându-i să se "împrietenească", inşi care nu s-au mai văzut de zeci de ani şi care, în multe cazuri, preferă să uite că s-au cunoscut vreodată.

În cele din urmă, un biet divertisment inventat ca să ne treacă timpul mai uşor, în care contemplaţia galeşă se împleteşte cu dorinţa legitimă a oricărei vietăţi de a privi dincolo de pereţii între care trăieşte.

Văzând cum ne aşezăm, rând pe rând, în această menajerie, nemaipăsându-ne că ne facem de râs, punându-ne intimitatea pe tarabă, n-ai cum să nu-ţi aminteşti fraza unei nuvele de-a lui Adolfo Bioy Casares: "Trăim singuri, dorind mereu întâlniri imposibile".