CE DREPTURI AVEŢI: Ţepuit de o firmă de recrutare

CE DREPTURI AVEŢI: Ţepuit de o firmă de recrutare

Mihai Titichi, şef Serviciu juridic, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România.

Dorin Iovan, din Cluj-Napoca: Acum trei luni am încheiat un contract cu o firmă de re - crutare a persoanelor pentru un loc de muncă în Anglia. Urma să plec la cules de căpşuni, pe o leafă lunară de 1.000 de lire. După ce m-au amânat de nu ştiu câte ori, într-un final am reuşit să plec. Când am ajuns în Anglia, am constatat că erau 2.000 de oameni care nu aveau de muncă. La scurt timp, am rămas fără bani şi am fost nevoit să mă întorc acasă. Firma nu-mi mai răspunde la nici un număr de telefon. Ce pot face? Sfatul meu este să vă adresaţi cu o plângere împotriva firmei de recrutare Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, cu sediul în Bucureşti, Strada Avalanşei nr. 20-22, sector 4, telefon 021.303.98.39, website: www.anofm.ro,email:mass. media@anofm.ro.

Mi-am cumpărat un tricou cu imprimeuri. La prima splălare s-au amestecat toate culorile şi bluza a devenit neutilizabilă. Am fost cu ea la magazin să mi-o schimbe, însă au refuzat acest lucru. Ce pot face? Potrivit Legii nr. 449/2003, vânzătorul are obligaţia de a înlocui produsul neconform cu altul conform. Consumatorul se poate adresa Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News