Ce cred americanii despre musulmani

Ce cred americanii despre musulmani

Americanii au opinii contradictorii despre islam, potrivit unui sondaj publicat ieri. Astfel, în timp ce studiul arată o scădere a opiniilor favorabile vizavi de credinţa musulmană, tot mai puţine persoane din Statele Unite cred că islamul este o religie violentă, relatează AFP.

38% dintre intervievaţi au spus că au o părere proastă despre islam, 30% una favorabilă, iar 32% că nu au nicio părere despre acest subiect.

De asemenea, 51% dintre americanii intervievaţi de institutul de cercetare Pew spun că se opun construirii unei moschei în apropierea fostului World Trade Center din New York.

Însă în acelaşi timp, 62% dintre ei estimează că musulmanii ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ca şi alte grupuri în ceea ce priveşte construirea lăcaşurilor de cult.

Dintre cei care au declarat că sunt republicani, 74% se opun proiectului de a ridica o moschee şi un centru islamic ângă fostul WTC. Dintre democraţi, 39% nu sunt de acord.

Sondajul a fost realizat prin telefon între 19 şi 22 august pe un eşantion de 1.003 persoane cu vârste de peste 18 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News