CCR discută sesizarea Guvernului în privința pensiilor speciale pentru aleșii locali

CCR discută sesizarea Guvernului în privința pensiilor speciale pentru aleșii locali

Curtea Constituțională a României (CCR) discută mâinei sesizarea Guvernului referitoare la pensiile speciale pentru aleșii locali.

Pe 26 decembrie, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene — Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Ce spune Guvernul

Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurarea finanțării pentru indemnizațiile nou create. "În forma adoptată, există cel puțin 16.300 de potențiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. (...) Deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, și tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat", arată Guvernul.