De ce poate fi nevoie de un transplant de rinichi după unul de ficat. Cum explică medicii români
- Marian Păv ăla şc
- 2 noiembrie 2011, 15:18
Experţii români în transplanturi, care au la activ zeci de mii de intervenţii chirurgicale de tipul celei cu care se confruntă Cristi Minculescu, spun că au mai întâlnit cazuri în care o persoană căreia i s-a făcut un transplant de ficat să aibă nevoie şi de un alt tip de transplant.
"Din cauza tratamentului cu imunosupresoare pentru ficat (n.r. - tratamentul obligatoriu pe care pacientul îl ia după un transplant de ficat) apare toxicitatea pe care rinichii nu o pot duce. Am mai avut trei pacienţi în astfel de situaţii", ne-a explicat prof. dr. Mihai Lucan, şeful Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, care a realizat peste 10.000 de transplanturi renale în cariera sa.
"Nu este nicio problemă să se realizeze şi un transplant de rinichi, după ce s-a realizat şi un transplant de ficat, din punct de vedere medical sau al procedurii", comentează şi prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni.
Medicul mai spune că motivul pentru care se ajunge ca după un transplant de ficat să fie nevoie de unul de rinichi este medicaţia. "De obicei, în astfel de cazuri rinichiul respinge medicaţia şi se ajunge în astfel de situaţii în care să mai fie nevoie de un al doilea transplant. Sunt cunoscute astfel de situaţii", a mai explicat specialistul. Prof. dr. Ionel Sinescu, şeful Clinicii de chirurgie urologica si transplant renal de la Spitalul Clinic Fundeni adaugă faptul că sunt posibile numeroase combinaţii de transplanturi: "Rinichi-pancreas sunt mai frecvente, urmate de cord plus rinichi. Am avut astfel de pacienţi",