Cazanciuc: Amnistierea şi graţierea pot fi, de principiu, o soluţie dacă au suport popular!
- Violeta Fotache
- 17 februarie 2014, 20:01
PNL a vrut să încheie subiectul astăzi, prin respingerea proiectului, dar PSD a cerut o nouă amânare.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că amnistierea şi graţierea pot fi, de principiu, o soluţie dacă au suport popular, în condiţiile în care România se află pe primul loc în UE la condamnările CEDO pentru nerespectarea condiţiilor minime din penitenciar, informează mediafax.ro "S-a spus foarte clar că România are o ploblemă cu sistemul penitenciar, cu tot ce înseamnă suprapopulare. De aceea suntem, din păcate, pe primul loc în cadrul UE la condamnările CEDO pentru nerespectarea condiţiilor minime din penitenciare. De principiu, poate fi o soluţie, numai că o asemenea soluţie are nevoie de dezbatere, are nevoie de acceptare populară. Altfel, este foarte greu să decizi amnistie sau graţiere fără un suport popular", a spus ministrul Justiţiei. PSD nu a renunțat la idee? Cazanciuc a menţionat că ministerul pe care îl conduce a dat aviz negativ "pe un proiect concret". "Dacă se fac modificări, dacă sunt şi alte propuneri, ne putem pronunţa doar când avem un text concret. Această analiză asupra condiţiilor din penitenciare şi asupra condamnărilor de la CEDO trebuie făcută. Că o facem în acest cadru, că o facem în alt cadru, nu o să o putem evita, pentru că altfel vom continua să fim primul stat condamnat din Uniune care nu respectă standardele din penitenciare", a afirmat Robert Cazanciuc. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor ar fi trebuit astăzi să discute proiectul privind amnistierea, dar potrivit deputatului PNL Alina Gorghiu reprezentanţii PSD au cerut amânarea dezbaterii acestui proiect. "La începutul şedinţei, grupul PNL a solicitat punerea proiectului pe ordinea de zi, s-a votat şi, pe urmă, colegii noştri din PSD au spus că nu au înţeles exact ce propunere a fost făcută, că nu au mandat, motiv pentru care s-a repus la vot şi s-a amânat proiectul", a precizat Gorghiu, conform sursei citate. PNL vrea respingerea proiectului Deputatul PNL a mai relatat că deputaţii PSD au spus că într-o săptămână vor obţine un mandat din partea conducerii partidului pentru a-şi formula un punct de vedere. Conform Alinei Gorghiu, PNL a cerut discutarea acestui proiect deoarece este controverat şi trebuie respins. Însuși premierul Victor Ponta a spus, la începutul lunii februarie, că este un proiect în care nu crede. "Raportul există, este tot cu aviz negativ de la Ministerul Justiţiei, au trecut mai mult de două săptămâni de când aveam termen de la Plen, ca urmare nu văd de ce să nu-l punem pe ordinea de zi pentru a putea să-l respingem", a mai spus Gorghiu. Înainte de audierea deputatului PSD Vlad Cosma, Comisia juridică decisese, la propunerea deputatul PNL Vasile Varga, să discute, în a doua parte a zilei, proiectul privind amnistierea. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea va fi reintrodus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, el spunând că le-a cerut deputaţilor liberali să îl respingă, pentru a fi încheiat un subiect care nu face bine Parlamentului.