CÂT va fi ROBOR și cursul EURO în următoarele 12 luni

CÂT va fi ROBOR și cursul EURO în următoarele 12 luni

Pentru următoarele 12 luni, analiștii economici anticipează o rată medie a ROBOR, la trei luni, de 4,16%. Potrivit prognozei economiștilor, cursul valutar va ajunge la 4,7688 lei pentru un euro.

Potrivit datelor prezentate de CFA România, specialiștii anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, în comparaţie cu valoarea actuală, de 4,7688 lei pentru un euro. Specialiștii anticipează o rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni de 4,16%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România acesta crescut, în iulie, faţă de luna anterioară, cu 1,4 puncte, până la valoarea de 45,1 puncte, în condiţiile în care în iulie 2017, acelaşi indicator scăzuse cu 14,5 puncte, transmite Agerpres.

Reprezentanţii CFA România anticipează totodată o majorare a primei de risc de ţară, iar valoarea medie anticipată a acesteia este de 119 bps, în creştere cu aproximativ 25 bps faţă de valoarea actuală.

 

Ne puteți urmări și pe Google News