Cât de eficienţi sunt aerosolii în bolile respiratorii

Cât de eficienţi sunt aerosolii în bolile respiratorii

Avantajul tratamentului cu aerosoli e că medicamentele ajung direct în căile respiratorii, făcându-se şi o umidificare a aerului. Însă metoda nu funcţionează în orice tip de răceală.

Cele mai multe infecţii respiratorii, dar şi boli serioase de plămâni se pot trata cu ajutorul aparatelelor de aerosoli. Acestea transformă medicamentele lichide introduse în aparat în particule foarte fine pe care copiii le inhalează.

Atenţie însă: infecţiile provocate de bacterii nu trebuie tratate cu ajutorul aerosolilor pentru că se pot agrava, atrag atenţia medicii. Aşa că cel mai bine este, înainte de a începe tratamentul, să cereţi sfatul pediatrului.

Umidifică aerul respirat

Ne puteți urmări și pe Google News

Bolile inflamatorii ale aparatului respirator reprezintă 50% din problemele de sănătate cu care se confruntă copiii, ceea ce presupune şi un consum mare de medicamente. Pentru a-i scuti de tratamentele medicamentoase convenţionale, pe care mulţi le resping, puteţi apela la aerosoli, care se pot face cu aparate speciale care nu sunt foarte costisitoare.

Aparatele trebuie "alimentate" cu medicamente lichide, la sfatul medicului, şi 1-2 ml de ser fiziologic pe care le transformă în particule foarte fine, uşor de inhalat.

"Avantajul este foarte mare: se introduc direct în căile respiratorii (laringe, trahee, bronhii) medicamente folositoare în boala pe care o are copilul şi se favorizează umidificarea aerului respirat, aspect foarte important în tratamentul laringelui, plămânilor", explică medicul pediatru Rodica Nanu, de la Clinica Medicover din Bucureşti.

Folosirea aerosolilor este indicată atât în cazul unei boli uşoare, dar şi în cazul unora mai complicate. Aerosolii sunt indicaţi în afecţiuni ORL (sinuzite, rinofaringite, laringite, amigdalite), dar şi în boli pulmonare (traheite, bronşită cronică, astm bronşic, emfizem pulmonar).

"Aerosolii sunt folosiţi din ce în ce mai des în tratarea unor boli respiratorii, de la guturai cu secreţii multe până la îmbolnăviri serioase ale plămânilor. De exemplu, 2-3 mililitri de ser fiziologic sunt utili pentru guturai. Pentru bronşiolită, bronşită sau astm bronşic se folosesc medicamentele care dilată bronhiile, eventual un preparat cortizonic", detaliază pediatrul Rodica Nanu.

Pot agrava anumite tipuri de infecţii

Dintre afecţiunile care au "interzis" la tratamentul cu aerosoli fac parte şi infecţiile respiratorii cauzate de bacterii. "O bronşiolită este suficient să o tratezi cu aerosoli, însă nu orice infecţie poate fi tratată astfel. În cazul celor bacteriene, aerosolii nu au efecte benefice, din contră, le pot agrava. De exemplu, în cazul unei angine streptococice este periculos un astfel de tratament, pentru că poate împinge infecţia spre plămâni", avertizează prof. univ. dr. Ioan Gherghina, consultant la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Alfred Rusescu", din Bucureşti.

Aparatele de aerosoli pot fi găsite mai ales în farmacii, la următoarele preţuri: Sensiblu: Omron 255 lei, Nord Italia 222,3 lei, HelpNet: Omron 256* (posesori de card), Citizen 402 lei, Microlife 251 lei, 2NA: Omron: 292,5 lei, Beurer 240 lei. 250 de lei costă, în medie, un aparat pentru aerosoli, care poate fi cumpărat din farmacii "În infecţii bacteriene, aerosolii nu au efecte benefice, din contră, le pot agrava. De exemplu, în angine streptococice pot împinge infecţia spre plămâni."PROF. DR. IOAN GHERGHINA, IOMC "Alfred Rusescu", din Bucureşti

EXPERIENŢĂ

"Aerosolii o ajută să se refacă mai repede"

Antonia are doar un an şi zece luni. De ceva timp, aparatul de aerosoli i-a devenit "prieten", după ce, la primele şedinţe, i-a fost duşman de moarte.

"La început plângea pentru că nu îi plăcea să stea locului şi cu ceva la nas, însă treptat am început să ne jucăm. Am pus-o în leagăn, cântam, îi spuneam poezii şi poveşti, iar după câteva şedinţe a ajuns să nu-i mai fie frică de aparat, chiar să-l pornească singură şi să-şi ţină masca", povesteşte Nicoleta, mama fetiţei.

Ea spune că apelează la acest tip de tratament pentru ca micuţa să nu se chinuiască atunci când e bolnavă: "Când este răcită şi tuşeşte încerc să îi dau sirop. Dacă nu funcţionează apelez la aerosoli, care o ajută să se refacă mai repede, să nu se mai chinuiască".

Mama vede tratamentele cu aerosoli ca o soluţie intermediară între siropurile naturiste şi antibiotice.