Cât costă pentru un interlop o viaţă de om. Paprika a ucis o fată şi a fost eliberat pentru 55.000 de lei
- Petrisor Cana
- 4 ianuarie 2012, 19:22
Iuliu Kiss, un şmecheraş cu “Merţan”, cunoscut ca un proxenet care a făcut avere din banii obţinuţi de la femeile pe care le-a dus în Italia şi le-a obligat să se prostitueze, a fost pus, astăzi, în libertate deşi a provocat un accident rutier în urma căruia o tânără de 24 de ani a murit, iar sora ei geamănă şi o verişoară au fost grav rănite. Preţul libertăţii lui: 55.000 de lei.
Interlopul cunoscut sub porecla de "Paprika", a reuşit să iasă de după gratii deşi a băgat în mormânt o tânăra de 24 de ani, Adriana Jurcan. El conducea un Mercedes cu 160 de kilometri la oră. Portret de proxenet Fapta care i-a îngrozit şi revoltat, deopotrivă, pe români a avut loc anul trecut, pe data de 11 iunie. În jurul orei 19.30 “Paprika” a izbit în plin un autoturism Tico condus de Adriana Jurcan. În maşină se mai afla sora ei geamănă şi verişoara lor. Bolidul condus de Kiss a omorât-o pe prima şi le-a rănite grav pe celelalte două. Bărbatul de la volanul maşinii ucigaşe venise cu doar o zi înainte acasă, pentru a participa la nunta unui cunoscut interlop, Pompiliu Marcu . Acesta a fost condamnat la doi ani de puşcărie pentru implixare într-o filieră de traficanţi de droguri din satul Zăvoiu, coordonată de Dorel Flonta, şi acuzat de trafic de persoane într-un dosar privind exportul de prostituate în staţiunile turistice din zona lacului italian Garda. Sâmbăta fatididică În sâmbăta fatidică, după cununia civilă la care s-a cinstit cu câteva pahare de tărie, Paprika se întorcea acasă, ca să se schimbe pentru petrecerea ce urma la restaurant, relatează ebihoreanul.ro. A oprit pe strada Barcăului câteva minute, cât să îşi lase un prieten acasă, după care a pornit mai departe, apăsând cu putere pedala de acceleraţie. N-a băgat în seamă indicatorul de la colţul străzii, care îl obliga să cedeze trecerea maşinilor de pe Meşteşugarilor şi a lovit în plin maşina în care se aflau cele trei tinere. Adriana a murit pe loc iari Anca Jurcan şi verişoara lor, Mihaela Jurcan, au scăpat, ca prin minune, cu viaţă. Vieţi spulberate Cele trei fete se întorceau spre casă de la hypermarketul Real. N-au mai ajuns. Izbită de bolidul interlopului, micuţa maşină a fost proiectată la 50 de metri de locul impactului, lovind în trecere un BMW parcat pe trotuar, iar în momentul când s-a oprit, cele trei pasagere erau inerte, desfigurate şi pline de sânge. În urma impactului, Kiss a scăpat doar cu câteva răni uşoare şi a fost condus la spital, unde i s-a prelevat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei: avea 1,1 la mie grame alcool în sânge. Adriana fost înmormântat, ulterior, în satul Râpa, în care s-a născut şi a copilărit. Anca, sora ei geamănă, a fost transportată în comă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean cu traumatism cranio-cerebral sever şi hemoragie intracraniană. Verişoara lor, Mihaela a fost internată la Spitalul Judeţean Cluj şi supusă unor intervenţii chirurgicale la nivelul feţei şi al abdomenului. A stat acasă 24 de ore În seara accidentului, Kiss a fost lăsat să meargă acasă, însă două zile mai târziu a fost reţinut pentru 24 ore. "Poliţiştii au considerat de cuviinţă să strângă probe şi să aştepte rezultatele alcoolemiei de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, întârzierea măsurii. O zi mai târziu, Kiss a fost prezentat de procurori instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Soţul judecătoarei care l-a eliberat, mort în accident Ca o ironie a sorţii, cererea a ajuns la Anca Comşa, judecătoarea al cărei soţ, Radu, a murit, în februarie 2011, tot într-un accident de maşină. Tragedia a avut loc pe şoseaua Borşului, iar accidentul pe care l-a provocat chiar el, cu o acoolemie de 2,55 la mie, omorându-l pe Alin Igna, un poliţist de frontieră de 36 de ani. Judecătoarea a respins cererea anchetatorilor ca nefondată. Potrivit motivării, Comşa a considerat că arestarea, fiind o măsură excepţională, “poate fi luată pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală”, dar procurorii nu au reuşit să dovedească pericolul social pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a lui Kiss. “Nu se poate pune problema încălcării pe viitor de către inculpat a regulilor de circulaţie şi a comiterii unor fapte de acelaşi gen, în condiţiile în care în urma săvârşirii faptei în cauză acesta nu mai are dreptul de a conduce vehicule”, a precizat judecătoarea Comşa. La mai puţin de 24 de ore, însă, judecătorii de la Tribunalul Bihor au contrazis-o pe colega lor, la recursul făcut de procurori, şi au dispus arestarea lui Iuliu Kiss pentru 29 de zile. Preţul vieţii Săptămâna trecută, Tribunalul Bihor a respins cererea sa de liberare provizorie pe cauţiune, însă apărătorul lui Kiss a făcut recurs, acesta fiind judecat, astăzi, de Curtea de Apel Oradea. În urma dezbaterilor, un complet de trei judecători a dispus admiterea recursului şi eliberarea din arest a lui Kiss în schimbul unei cauţiuni fixate la suma de 55.000 de lei. Este una dintre cele mai mari cauţiuni dispuse de o instanţă din Bihor. "Cererea formulată de inculpatul Iuliu Kiss a fost admisă de instanţa de judecată şi s-a dispus liberarea pe cauţiune a acestuia, cauţiunea fiind fixată la suma de 55.000 de lei", a declarat grefierul Cornelia Precup din cadrul Biroului de Presă al Curţii de Apel Oradea. Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă.