Castitatea, la modă printre tinerele din SUA

Castitatea, la modă printre tinerele din SUA

Fetele vor să facă dragoste abia după ce se căsătoresc, spre bucuria părinţilor.

Tot mai multe tinere din Statele Unite ale Americii aleg o cale conservatoare, puritană, propunându-şi să amâne debutul vieţii lor sexuale până la căsătorie. Ba mai mult, aceste fete nu vor nici măcar să se sărute cu un băiat până în ziua în care vor merge la altar, relevă publicaţia „The Times“.

Se estimează că una din şase fete cu vârste între 12 şi 18 ani a depus un „jurământ de puritate“. Unele dintre acestea poartă, ca simbol al legământului lor, un inel de argint, în timp ce alte fete merg şi mai departe, dorind să-şi păstreze nu doar fecioria, dar şi „puritatea comportamentului“.

Acest fenomen poate fi observat cu uşurinţă în Colorado Springs, un oraş situat într-o zonă foarte religioasă a Statelor Unite. Aici, una dintre principalele virtuţ i cu care o tânără se poate mândri este castitatea, iar fetele care adoptă această atitudine sunt sprijinite de taţi, convinşi că ele fac cea mai bună alegere.

Fără săruturi şi fără regrete

Lauren Wilson, o tânără atrăgătoare de 22 de ani, este una dintre tinerele care a optat pentru a-şi păstra virginitatea până în ziua nunţii cu logodnicul ei, Brett. Ea a mers chiar mai departe, astfel că şi-a sărutat pentru prima oară soţul în faţa altarului. „Un sărut trezeşte totul. Dintr-odată, toată fiinţa ta vrea să răspundă. Aşa că nu avem niciun regret“, a explicat Lauren. Sora ei, Khrystian, de 21 de ani, crede cu şi mai multă tărie în această atitudine. „Pentru mine, puritatea înseamnă şi puritate a minţii, a cuvintelor“, spune aceasta.

Tinerele îşi găsesc susţinători puternici în taţii lor, iar, în Colorado Springs, alegerea pe care o fac în ceea ce priveşte viaţa lor sexuală este sărbătorită la „Baluri ale virginităţii“, unde fetele vin însoţite de taţi.

Deocamdată, comentează publicaţ ia citată, este greu de estimat dacă „mişcarea puritanelor“ conduce la căsnicii mai fericite sau la mai puţine divorţuri.

Perioada în care băiatul face curte fetei este însă destul de mică, iar uneori tinerii cer permisiunea de a se căsători în doar câteva săptămâni. Acest fapt poate avea două cauze: fie tinerii sunt îndrăgostiţi nebuneşte, fie suferă de o frustrare sexuală extremă.

DEZBATERE EVZ: Ce preţ mai are virginitatea?