PRODUS. Generali Asigurări a lansat Casco Eco, poliţa de asigurări destinată posesorilor de autoturisme cu o vechime cuprinsă între 4 şi 10 ani.
Prima de asigurare este cu 30% mai mică decât cea standard, se arată în comunicatul companiei. Mai mult, dacă repararea autovehiculului avariat durează mai mult de 36 de ore, compania asigură transportul pasagerilor, în limita a 200 de euro. Poliţa acoperă majoritatea riscurilor disponibile pe piaţa românească, cum ar fi avariile, accidentele, furtul, vandalismul, dar şi evenimente naturale sau socio-politice. Asiguraţii pot alege orice service independent pentru repararea daunelor parţiale, utilizarea pieselor de schimb noi sau a pieselor reutilizabile din dezmembrări. (Alexandru Busuioc)
Recomandările noastre