Căscatul contagios este un reflex fascinant, întâlnit atât la oameni, cât și la animale. Acest fenomen este studiat intens de cercetători, care au propus mai multe ipoteze pentru a explica de ce căscatul se răspândește atât de ușor în grupuri sociale.

Neuronii oglindă și prejudecata familiarității

Se crede că neuronii oglindă, celule ale creierului care răspund la acțiunile observate la alții, joacă un rol esențial în căscatul contagios. Acești neuroni se activează atunci când o persoană cască, ceea ce poate explica răspândirea reflexului. Cercetările au arătat că oamenii și animalele sunt mai predispuși să răspundă la căscatul persoanelor familiare, un fenomen cunoscut sub numele de „prejudecata familiarității”.

Răcirea creierului și vigilența

O ipoteză interesantă sugerează că căscatul ajută la răcirea creierului, îmbunătățind vigilența și eficiența procesării mentale. Un studiu din 2007 a demonstrat că această răcire poate fi benefică pentru detectarea amenințărilor în cadrul grupurilor. Cercetările recente au susținut această idee, arătând că simpla vedere a altora căscând poate crește capacitatea de a detecta pericole.

Sincronizarea grupurilor

O altă ipoteză propune că căscatul contagios a evoluat pentru a menține grupurile în sincronizare. Căscatul urmează un ritm circadian natural și semnalează tranziții între activități. Studiile asupra leilor africani sălbatici au arătat că leii care au „prins” un căscat de la un alt leu aveau de 11 ori mai multe șanse să reflecte mișcările acestuia, ceea ce susține ideea de aliniere a comportamentului în grupuri.

Empatia și predispoziția la căscatul contagios

Nu toată lumea este la fel de predispusă la căscatul contagios. Aproximativ 40-60% dintre oameni răspund la căscatul altora, iar cercetătorii explorează legătura dintre acest reflex și empatie. Studiile sugerează că persoanele mai empatice sunt mai susceptibile la căscatul contagios, dar această corelație rămâne neconcludentă. .Sursa: livescience.com