Casandra, a cincea la 3000 de metri obstacole

Casandra, a cincea la 3000 de metri obstacole

Atleta română Cristina Casandra a reuşit un excelent loc cinci în finala cursei de 3000 de metri obstacole, din cadrul întrecerilor de atletism programate la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Cristina Casandra a dat totul în cursa de 3000 de metri obstacole de la Beijing, stabilind un nou record naţional al probei. Casandra a alergat distanţa în 9 minute 16 secunde şi 85 de sutimi.

Aurul probei a fost câştigat de rusoaica Gulnara Galkina, cu un nou record mondial al probei, 8:58.81. Galkina este prima femeie care reuşeşte să coboare sub nouă minute în această probă.

Rusia a luat şi medalia de bronz, prin Ekaterina Volkova. Între cele două reprezentante ale Rusiei s-a intercalat kenyianca Eunice Jepkorir.

România a urcat pe locul 12 în clasamentul pe medalii

Ne puteți urmări și pe Google News