CARTEA SAPTAMANII: "Maestrul si Margareta", un roman pasionant
- Adam Popescu
- 18 noiembrie 2007, 02:00
Bulgakov scrie romanul iubirii, disperarii si nevoii de mantuire, una dintre cele mai bune carti ale secolului al XX-lea.
„Maestrul si Margareta” nu este o lectura usoara. Esenta romanului este ascunsa in spatele unor sensuri ce pot fi descifrate cu dificultate. Romanul prezinta povestea unei iubiri imposibile, dar personajele isi depasesc statulul de oameni obisnuiti. Merita sa va aventurati insa in lumea unui roman ciudat la prima vedere, dar pasionant daca il patrundeti in profunzime.
Rescris pana la perfectiune „Impanzit de date autobiografice, de sugestii livresti, demonologice, religioase, ezoterice, cu o arhitectura simbolica, romanul da, totusi, impresia irezistibila ca a fost scris dintr-o suflare, pacalind cititorul, care se lasa dus de iuresul indracit al intamplarilor din Moscova anilor ‘30, fara sa-si dea seama de toate profunzimile de subsol ale textului. Acesta este paradoxul fericit al cartii, care procura cititorului o lectura pasionanta, aiuritoare, iar pentru cititorul din Est, trecut prin experienta totalitara, si o experienta catarhica”, scrie Ion Vartic in postfata romanului.
Acesta a fost terminat pe patul de moarte, Bulgakov rescriindu-l de cateva ori. Ultimele corecturi le face in 1940, dictandu-i sotiei sale, Elena Sergheevna, care i-a inspirat, de altfel, personajul Margaretei.
BIOGRAFIE Mihail Bulgakov, un scriitor controversat > S-a nascut la Kiev, in 1891, in familia unui profesor de teologie.
> Studiaza medicina, pe care o practica patru ani (1916-1920) pe front si in spitale de provincie. In 1920 abandoneaza medicina pentru a se dedica scrisului.
> Debuteaza ca dramaturg, iar piesa „Zilele Turbinilor”, dramatizarea romanului „Garda alba”, are mare succes. Simpatia evidenta pentru ofiterii albi face ca piesa sa fie interzisa, dar, paradoxal, este cea preferata a lui Stalin.
> Din 1929 nu i se mai publica nicio carte si nu i se mai joaca nicio piesa. Traind la limita supravietuirii, Bulgakov ii trimite dictatorului o petitie. Trei saptamani dupa este sunat chiar de Stalin si este reangajat la teatru. Scrierile lui raman insa nepublicate.