Politisti si criminali se aliaza pentru a se apara in filmul "Asalt asupra Sectiei 13".
In ajunul Anului Nou, toata lumea face ultimele pregatiri pentru marea petrecere de la cumpana dintre ani. Toata lumea, mai putin ofiterul de politie Jake Roenick, care se afla in fata celei mai grele misiuni din intreaga lui viata de aparator al legii: sa conlucreze cu putinii colegi care i-au mai ramas si cu infractorii arestati, pe care trebuie sa-i pazeasca, pentru a respinge asaltul unei sangeroase bande de mafioti.
Este ceea se intampla, pe scurt, in filmul de actiune „Asalt asupra Sectiei 13” / „Assault on Precinct 13” (remake recent al unui thriller clasic semnat de celebrul regizor John Carpenter in 1976), film care va fi distribuit miercurea viitoare impreuna cu „Evenimentul zilei”.
Filmul, coproductie americano-franceza, a fost realizat de regizorul francez Jean-Francois Richet in 2005 si, suplimentar tensiunii si rafinamentului iesite din comun ale povestii, pe care le preia din scenariul original al lui John Carpenter, beneficiaza de interpretarea unor actori de forta: Ethan Hawke, Laurence Fishburne, Gabriel Byrne, Maria Bello, John Leguizamo, Brian Dennehy, ca si a rapperului cu veleitati interpretative Ja Rule.
Ticalosii devin eroi
Politia din Detroit si-a facut deja un cadou pentru noaptea dintre ani: a reusit sa-l captureze pe gangsterul Marion Bishop (Laurence Fishburne), cunoscut drept un sangeros ucigas de politisti. Ticalosul a fost arestat si urmeaza sa fie transferat la o inchisoare de maxima securitate. Neprevazutul, insa, isi vara coada: din cauza unei furtuni de zapada puternice, autobuzul este obligat sa se opreasca pentru o vreme, pana trece urgia, la Sectia 13 de politie, uitata de lume si de Dumnezeu. Sinistrul cladirii si al parasirii in care se afla este accentuat de un fapt deloc lipsit de importanta: sectia este pe punctul de a fi inchisa, superiorii celor cativa oameni ai legii ramasi considerand ca aceasta si-a facut deja datoria cu varf si indesat.
Printre cei cativa politisti care au mai ramas la sectie, de „jurna” de Sarbatori, singuri in orasul pustiit de zapada si de febra Revelionului, se numara si sergentul Jake Roenick (Ethan Hawke), care a uitat de multa vreme gustul unei misiuni adevarate. La scurt timp dupa ce temutul Bishop este inchis intr-una dintre celule, Sectia 13 de politie este atacata de indivizi necunoscuti, insa foarte agresivi si sangerosi.
CONFRUNTARE
In Sectia 13 se da o lupta pe viata si pe moarte: politistii sunt mai corupti decat mafiotii In timpul unei furtuni de zapada, in Ajunul Anului Nou, un autobuz incarcat de criminali stationeaza pentru adapost la Sectia 13 de politie, aflata in ultima sa zi de functionare inainte ca invechita si necorespunzatoarea cladire sa fie daramata definitiv. Unul dintre prizonierii din autobuz este periculosul mafiot din Detroit si temut ucigas de politisti, Marion Bishop (Laurence Fishburne). Sergentul de politie Jake Roenick (Ethan Hawke) si colegul sau Jasper (Brian Dennehy) sunt singurii ofiteri de politie ramasi pentru a pazi Sectia 13. Fiind doar doi ofiteri de garda, Jake nu vrea initial ca infractorii sa fie lasati la sectia sa de politie. Dar evenimentele se precipita si lucrurile iau o intorsatura urata, mai inainte de a se mai putea gandi.
Incepe un asalt violent asupra Sectiei 13 de politie si, mai intai, se pare ca oamenii lui Bishop incearca sa-l scoata pe acesta afara din puscarie. Jake descopera, insa, ca oamenii furiosi care asediaza cladirea sunt, de fapt, politisti ca si el, asa-zisi oameni ai legii. Acestia sunt ofiteri corupti care au fost platiti de Bishop ani buni, iar acum vor sa-l ucida pe mafiot inainte ca acesta sa poata depune marturie impotriva lor in instanta. Politistii rai nu vor sa lase niciun martor, asa ca sunt hotarati sa ucida pe toata lumea din sectie. Pentru a supravietui noptii lungi, de la trecerea dintre ani, Jake ii scoate pe prizonieri din celule si le da arme pentru a se apara singuri. Daca nu-si vor uni fortele si nu se vor apara unul pe celalalt, e sigur ca vor muri cu totii.
BOX-OFFICE Filmul a scos bani frumosi
Bugetul initial al filmului „Asalt asupra Sectiei 13” a fost de 20 de milioane de dolari. Filmul nu a fost chiar un mare succes de public, care sa faca de cateva ori suma investita, dar si-a scos pana la urma banii.
Finalmente, filmul a avut, numai in America, incasari de 19.976.073 de dolari. In weekendul de premiera, care a avut loc in America pe 23 ianuarie 2005, „Asalt...” a incasat 6.502.724 de dolari, fiind distribuit in 2.297 de sali. La premiera din Marea Britanie, pe 30 ianuarie 2005, filmul a strans in primul weekend 748.846 de lire sterline, fiind proiectat pe 321 de ecrane, iar in Regatul Tarilor de Jos, unde a intrat pe 3 aprilie acelasi an, a incasat din prima 90.544 de euro, din 51 de sali.