Cartea, o biografie neoficială a Carlei Bruni, care are are 32 de pagini şi a fost lansată, luna trecută, în Statele Unite, de editura Bluewater, nu a găsit nici până acum o editură franceză care să accepte tipărirea ei.

Coperta o înfăţişează pe doamna Sarkozy purtând o rochie de seară cu umerii goi şi aşezată în faţa tricolorului Franţei. Povestitorul, numit Rene, promite „o incursiune în cele mai ascunse cotloane ale vieţii primei doamne a Franţei… Pentru că este o poveste franţuzească, va avea, desigur, şi romantism, senzualitate, dar şi puţin menage-a-trois”.

Carla Bruni-Sarkozy se alătură astfel altor eroine celebre de benzi desenate, printre care soţia preşedintelui american, Michelle Obama, secretarul american de stat Hillary Clinton, creatoarea persoanjului Harry Potter, J.K. Rowling, romanciera Stephenie Meyer, autoare a celebrei serii cu vampiri „Twilight”, sau cântăreaţa Olivia Newton John.

Doamnă de poveste

Într-un interviu telefonic  acordat agenţiei AFP, Darren Davis, directorul editurii Bluewater, a declarat că, din punctul său de vedere,  „Carla Bruni are o istorie deosebit de interesantă”.

„În tot ce a făcut a fost mânată de ambiţie. Când fetiţele vor citi această carte, îşi vor da seama că pot face tot ce îşi doresc şi că pot deveni ceea ce îşi doresc să devină”, mai spune Davis.

Benzile desenate pline de culoare spun povestea Carlei Bruni, de la copilăria petrecută în Italia şi până la căsătoria cu Sarkozy, în 2008. Sunt surprinse scene din istoria familiei ei, inclusiv mutarea acesteia în Franţa, în timpul atacurilor Brigăzilor Roşii – celebra organizaţie teroristă din Italia –  din anii 70. Autorii cărţii de benzi desenate nu omit nici trecutul  de model sau cariera muzicală  a soţiei preşedintelui Franţei şi o prezintă pe aceasta atât în timpul campaniei strângerii de fonduri pentru persoanele cu SIDA, dar şi cu oacazia controversatei întâlniri avute cu Papa Benedict al XVI-lea.

Volumul trece în revistă legăturile amoroase ale Carlei cu actorul Vincent Perez, cântăreţul Eric Clapton şi fostul premier francez Laurent Fabius, dar şi scandalul în care a fost implicată alături de vocalistul trupei The Rolling Stones, Mick Jagger.

Recent, preşedintele Nicolas Sarkozy a spus despre soţia sa că este "o femeie foarte inteligentă şi a cărei prezenţă mă ajută foarte mult. Când ai norocul să fii căsătorit cu o femeie foarte inteligentă, ar fi mare păcat să nu asculţi, să nu discuţi, iar acest lucru mă ajută mult".