Atunci când două părți aflate în conflict nu reușesc în niciun fel să ajungă la o înțelegere, singura modalitate pentru a se face dreptate este aceea de a apela la instanțele de judecată. Doar o astfel de hotărâre poate da autoritatea necesară stabilirii obligațiilor și răspunderii legale ce revine fiecăreia dintre părțile implicte.

Dacă procesul se desfășoară la Tribunalul Cluj, în tot acest demers, fiecare dintre părți, pentru a-și apăra cât mai bine interesele, a limita pierderile și a obține câștig de cauză, va avea nevoie să apeleze la cei mai buni avocati Cluj. Reușita unui proces, fie în calitate de acuzat sau acuzator, ține în bună măsură de gradul de vină, de probele și martorii ce pot fi aduși, dar mai ales de calitatea avocatului sau casei de avocatură la care se apelează pentru reprezentare.

 

Care sunt cele mai importante criterii în funcție de care să alegeți avocatul care să vă reprezinte?

Sunt foarte multe situațiile în care, oricât de mult ne-am dori o înțelegere amiabilă, fără apelarea la instanțele de judecată nu se ajunge la niciun rezultat. În aceste condiții singura soluție pe care o avem la îndemână pentru a ne reprezenta interesele este să găsim un avocat cât mai bun.

Pentru a lua o decizie inspirată, va trebui să ținem seama de o serie de criterii de selecție, printre care cele mai importante sunt:

  • Este de preferat să alegem un avocat din Baroul de pe lângă Tribunalul unde se va desfășura procesul.
  • Avocatul ales trebuie să aibă experiență sau să fie specializat pe tipul de proces sau cauză pentru care dorim reprezentare.
  • Este foarte important să avem o bună comunicare cu acesta și să avem încredere în sfaturile pe care le primim.
  • Ar fi bine să dispunem de o recomandare în privința susținerii, pledoariilor și proceselor câștigate de acesta.
  • Avocatul trebuie să fie un bun specialist pe domeniul pentru care dorim reprezentare, să cunoască foarte bine legile specifice și modalitatea în care acestea pot fi invocate în interesul și apărarea noastră.
  • Să aibă capacitatea de a specula portițele legale în privința viciilor de proceduri și de a obține termene cât mai avantajoase pentru procese.
  • Să aibă tarife competitive în raport cu calitatea serviciilor furnizate.

Acestea sunt poate cele mai importante aspecte. În situații concrete, nuanțele și abilitățile speciale pot fi foarte importante în a face cea mai bună alegere. Cert este că avocatul ales va trebui să fie un partener loial și de încredere pe toată durata procesului și este de preferat să fie același de la debut până la pronunțarea sentinței finale.

Ce poate face un avocat sau o casă de avocatură pentru a vă ajuta să obțineți câștig de cauză într-un proces?

Fiind vorba despre un domeniu în care respectul față de legi și interpretarea în spiritul lor trebuie să fie coordonatele principale ale modului în care se desfășoară susținerea și pledoariile, alegera unui avocat potrivit este foarte importantă. Legătura care se stabilește încă de la consultanța inițială poate fi definitorie pentru modul în care va decurge întregul proces. De multe ori un avocat bun, care face parte dintr-o echipă cu recunoaștere și multe procese câștigate pe tipul de speță pe care îl aveți, poate fi un motiv temeinic pentru a ști că ați luat o decizie corectă și sunteți pe calea cea bună.

Asistența și sfaturile venite din partea unui avocat cu experiență, care se poate consulta cu o echipă în a găsi cele mai bune soluții de rezolvare a unui proces, sunt extrem de utile pentru obținera sentinței dorite.

Pentru a ști mai multe detalii despre provocările cărora trebuie să le facă față aparătorii legii, am apelat la experiența avocaților Florentin Grecu și Horea Gorde în a afla care sunt cele mai bune servicii pe care o casă de avocatură trebuie să le pună la dispoziția clienților săi. Iată care ar fi acestea:

  • gama de servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică trebuie să fie cât mai diversificată și să acopere cu profesionalism domenii dintre cele mai diverse, precum: drept administrativ și fiscal, drept civil, drept comercial, litigii și arbitraje, recuperare creanțe, despăgubiri și rambursări etc.;
  • posibilitatea de a servi interesele legale atât ale pesoanelor fizice, cât și ale persoanelor juridice;
  • competența necesară de a susține procese atât la nivel național, cât și la nivel internațional;
  • capacitatea de a oferi reprezentare juridică la acelați nivel de calificare în procese de natură diversă;
  • pregătirea cu foarte mare atenție la detalii a documentelor necesare, a probelor, pledoariilor, anticiparea nevoilor clienților și alegerea martorilor celor mai importanți, ale căror declarații pot înclina cât mai bine balanța în direcția dorită;
  • apelarea la toate mijloacele legale pentru obținerea unei sentințe favorabile;
  • promptitudine, corectitudine și deontologie profesională.

 

Pentru acești avocați fiecare proces este o temă complexă, ce trebuie tratată cu maximum de responsabilitate, pentru a identifica și a pune în practică soluții care sa asigure rezultatul cel mai avantajos pentru client. Călăuzindu-se în întreaga activitate după  principii și valori ferme, fiecare proces aflat pe rol este tratat cu toată atenția și respectul cuvenite, punându-se mare accent pe comunicarea eficientă și pe încrederea reciprocă.

 

Mai multe detalii privind serviciile oferite găsiți accesând site-ul casei ce poartă numele acestor doi avocați.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: