Capul Sfântului Andrei va fi adus în România

Capul Sfântului Andrei va fi adus în România

În octombrie, moaştele "Apostolului celui Întîi chemat", ocrotitorul României, vor fi aduse din Patras (Grecia) la Bucureşti, urmând să ajungă la Sibiu şi la credincioşii din Alba Iulia.

Sfântul Apostol Andrei (d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost frate cu Simon Petru. Conform Bibliei, cei doi fraţi erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) şi erau de profesie pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc".

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. După învierea lui Iisus şi coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii.

La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, ei s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare.

Drumurile unui Apostol

Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunităţile creştine înfiinţate de Apostolul Pavel şi de alţi Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. După moartea sa, relicvele s-au păstrat la Patras.

La canonizarea lui Andrei Şaguna

Cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în dimineaţa zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi adus de la Patras (Grecia) de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei se vor afla pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de credincioşi până în ziua de vineri, 28 octombrie 2011, orele 12.00. În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei va fi dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011.

În seara zilei de 29 octombrie 2011, moaştele vor fi duse în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde vor sta până pe 31 octombrie.

Seara, delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei va reveni la Bucureşti, urmând ca a doua zi, pe 1 noiembrie, să se întoarcă în Grecia.

SACRIFICIU. Sf. Andrei a fost răstignit pe o cruce în formă de X

Ne puteți urmări și pe Google News