Capitala nu a mai fost niciodată atât de murdară. O confirmă chiar șeful Gărzii de Mediu, coleg de partid cu Clotilde Armand

Capitala nu a mai fost niciodată atât de murdară. O confirmă chiar șeful Gărzii de Mediu, coleg de partid cu Clotilde Armand sursa foto: EVZ

Capitala nu a mai fost niciodată atât de murdară. O confirmă chiar și șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, coleg de partid cu Clotilde Armand. Cu toate acestea, problema nu pare că se va rezolva prea curând întrucât există dispute pe tema prețurilor serviciilor de gestiune a gunoaielor.

Încă nu s-a ajuns la un acord cu privire la prețul serviciilor de gestiune a deșeurilor din Capitală. Situația gunoaielor va mai persista, anunță șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Colegul de partid al primarului Sectorului 1 a confirmat că nu i-a mai fost dat să vadă Bucureștiul vreodată într-o astfel de situație.

Capitala României nu a mai fost niciodată atât de murdară

Șeful Gărzii de Mediu a fost întrebat de presă dacă a mai văzut vreodată Bucureștiul atât de murdar. Octavian Berceanu a răspuns negativ. Inclusiv „oamenii bogați” au ajuns să lase gunoiul în stradă, s-a mai exprimat colegul de partid al primarului Sectorului 1, acolo unde situația deșeurilor a ajuns să fie scăpată de sub control.

Primarul Clotilde Armand, prin declarațiile publice, a învinuit societatea de salubritate pentru situația fără precedent din sector. Romprest a venit, însă, cu precizări în care a explicat, detaliat, cum s-a ajuns la această criză, în premieră în cei 12 ani de contract pe care îi are cu Sectorul 1. Amintim că Primăria a refuzat constant și nejustificat să plătească facturile. S-au acumulat datorii de peste 120 de milioane de lei. Stațiile de sortare și-au închis porțile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Problema deșeurilor din București e departe de a fi rezolvată. Contre pe tema prețurilor serviciilor

Octavian Berceanu a transmis că, în continuare, există neînțelegeri pe tema prețurilor serviciilor de gestiune a deșeurilor astfel încât „Din păcate, încă nu au căzut la înţelegere vis-a-vis de preţ. Este o diferenţă destul de mare între ceea ce se aşteptau să obţină, autorităţile locale, în negociere cu depozitul de deşeuri şi faptul că depozitul ţine la acest preţ.

Se caută de la nivel de Minister, administraţii locale din Bucureşti, soluţii pentru aceste situații neplăcute, în contextul în care pot să apară oriunde în ţară”, a declarat Berceanu.

El a mai subliniat că „trebuie să găsim pârghii legislative să ne permită cumva să ducem deșeurile dintr-o parte în alta, acolo unde avem gropi de gunoi unde au un raport mult mai mic de gunoi şi pentru că există sortare”.

„Din păcate, trebuie să învăţăm din această lecţie aspră că, orice ne gândim noi să facem în viitor despre deşeuri, trebuie să pornim cu colectare selectivă de la persoana fizică şi trebuie să avem o strategie pe termen lung. Planul acesta de gestiune a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti este la naştere, deşi trebuia să se fi născut de 20 de ani”, s-a exprimat șeful Gărzii de Mediu la Digi24.