Cannes 2011. Cécile de France: "Am fost coafeză într-o viaţă anterioară"

Alexandra Olivotto
20 mai 2011, 00:08

MĂRTURISIRI. Actriţa belgiană, prezentă la Cannes cu filmul "Le gamin au vélo", a explicat pentru EVZ diferenţele între modurile în care lucrează cu actorii fraţii Dardenne şi Clint Eastwood.

Lui Cécile de France îi revine rolul lui Samantha, o coafeză cu o inimă de aur chitită să salveze un copil (Thomas Doret, aflat la debut) abandonat de tatăl său, în "Le gamin au vélo", lungmetrajul realizat de Jean-Pierre şi Luc Dardenne care concurează pentru Palme d’Or şi care, în opinia criticilor, se numără printre favorite. Actriţa a vorbit pentru EVZ şi despre cum se pregăteşte pentru rolurile sale.

EVZ: Sunteţi o actriţă de top pe piaţa franceză. Există competiţie pentru roluri la acest nivel sau este vorba doar de o creaţie a media? Cécile de France: Simt că există o competiţie din când în când, cum a fost cazul la filmul lui Clint Eastwood ("Hereafter" – n.r.). Acolo personajul pe care l-am jucat era acela al unei franţuzoaice aşa că a făcut un casting la Paris pentru a găsi o actriţă francofonă. Cum eu sunt belgiană… Se mai întâmplă, dar mie mi se pare mai degrabă o fantasmă artificial creată. Fiecare cu destinul lui. Eu nu sunt frustrată, nu resimt competiţia, am avut norocul de a lucra cu maeştrii, cu genii. Mă simt împlinită. Eu simt că există mult respect între noi, actriţele, şi e loc în cinema pentru toate.

Cum te simţi trecând de la o super-producţie ca "Hereafter" la un film atât de "mic" precum "Le gamin au vélo"? Diferenţele nu sunt atât de mari dacă vorbim de ce mijloace are la dispoziţie fiecare film sau de ce se întâmplă în jurul producţiei, sunt consistente la capitolul tehnicii de realizare a unui film. La lungmetrajul de Clint Eastwood, nu am simţit că lucrez la o super-producţie numai pentru că era la Hollywood. Tsunami-ul a fost realizat cu ajutorul efectelor speciale digitale. Raporturile cu ceilalţi oameni sunt cele mai diferite. Dar modul în care lucrează cu actorii şi le dau instrucţiuni sunt complet diferite. Metodele de lucru diferă, şi asta se întâmplă în funcţie de artist, nu de ţara în care se filmează sau de condiţiile de producţie. Bun, în Belgia nu există star-system, actorii nu au cabine speciale cu numele lor pe uşă, nu există stilişti care să se ocupe de ei, de exemplu la "Le gamin au vélo", m-am coafat de una singură.

Se construiește o nouă autostradă. Va asigura legătura directă cu Bulgaria

Percheziții la Biroul Electoral Central. Se ridică documente legate de alegerile recente

Puteţi face o comparaţie între manierele în care lucrează cu actorii fraţii Dardenne şi Clint Eastwood? Există foarte multe diferenţe. Cu fraţii Dardenne ai parte de repetiţii îndelungi. La Eastwood nu repeţi deloc, nici măcar o dată pe platou, filmează din prima. Trage cel mult trei duble, dar de obicei se rezumă la una. La fraţii Dardenne s-au tras şi 25 până la 30 de duble, dar media era de 12-14. Asta schimbă enorm existenţa de zi cu zi din timpul filmărilor. Eastwood le dă o libertate totală şi membrilor echipei de filmare, şi actorilor. Fiecare se pregăteşte de capul lui. Nu ne spune nimic despre personaje.

De exemplu, Clint Eastwood nu vine niciodată la probele de costum. Lasă designerul de costume şi actorul să gândească vestimentaţia personajului. Nu pentru că nu i-ar păsa. Ne responsabilizează, ne dă încredere în noi. Se comportă cu noi ca şi cu copiii – când le inspiri încredere în propriile forţe, învaţă mult mai repede şi nu vor face prostii pentru că simt că ei îşi controlează destinul. Faptul că Eastwood ne responsabilizează este ca un cadou pentru un actor.

Fraţii Dardenne au o modestie incredibilă, ei îndrăznesc să spună "nu ştiu".... Recunosc că au nevoie să caute şi să facă asta alături de actori, să facă încercări, într-o direcţie sau în alta, să exploreze toate posibilităţile pentru a spune cât mai bine o poveste în fiecare scenă a filmului lor. Ei sunt îndrăgostiţi de documentare, de repetiţii, de muncă. Fraţii Dardenne se pregătesc cot la cot cu actorii pentru a se asigura că nu vor rata acel element care este cel mai adecvat pentru fiilm după părerea lor. Nu există reguli pentru a face un film, fiecare regizor – la fel ca fiecare pictor, sculptor – are modul lui de a lucra.

Cum aţi lucrat cu fraţii Dardenne? A fost totul extrem de calculat sau aţi avut mână liberă să improvizaţi? Dacă lucrezi cu fraţii Dardenne, nu există deloc, deloc, dar absolut deloc, spaţiu pentru improvizaţie. E tocmai invers. Totul este gândit, chestionat, controlat, analizat, întors pe toate feţele în timpul repetiţiilor şi al filmărilor. Repetiţiile pentru acest lungmetraj au durat o lună, ceea ce se întâmplă extrem de rar. Mie nu mi s-a mai întâmplat niciodată să repet timp de o lună, toţi actorii purtându-şi costumele şi în locaţiile unde urma să filmăm.

Oricum, mie nu-mi place improvizaţia, e ceva ce mă sperie şi de aceea mă pregătesc foarte mult acasă. La "Le gamin au vélo", pregătirile s-au făcut la comun, ceea ce a fost extrem de practic şi a reprezentat o şansă: e bine să ai atât timp pentru a te gândi la rolul tău. Eu lucrez mult singură cuc, acasă, sau, dacă, de exemplu, personajul meu înnoată mult, îmi iau un antrenor de înot şi iau lecţii timp de două, trei sau patru luni. Asta mi s-a întâmplat. Dar fug mâncând pământul de improvizaţie! (râde).

Cum v-aţi pregătit pentru rolul de coafeză? Aţi luat lecţii? Sigur că da. Timp de o săptămână, în timpul repetiţiilor, am studiat coafura într-un salon. În primul rând, voiam "să fiu îmbibată" de atmosfera dintr-un coafor, căci acolo se petrec multe, există relaţii între coafeze şi cliente, între cliente şi cliente, cu atât mai mult cu cât acţiunea filmului se petrece într-un orăşel în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea cât de cât. În al doilea rând, voiam să îmi însuşesc tehnica, pentru că există una – două scene în care personajul meu tunde o clientă. Cum în filmele fraţilor Dardenne, realismul e total, aveam nevoie să învăţ gesturile pe care le face zilnic o coafeză, era necesar.

Deci acum ştii să coafezi… Da. Dar ştiam dinainte (râde). Ador să coafez. Cred că am fost coafeză într-o viaţă anterioară. Eu aranjez părul tuturor celor din familia mea şi am grijă şi de coafurile prietenilor mei.

Cum aţi lucrat cu Thomas Doret şi care a fost relaţia dintre voi doi? Eu îmi doream, ca şi fraţii Dardenne, să existe un raport de la egal la egal între noi. El are rolul principal. Când cunoşti genul de filme pe care le fac fraţii Dardenne, citeşti scenariul şi realizezi că nu ai un rol principal, ştii că pe el va sta camera tot timpul, că nu vei fi decât un satelit care va gravita în jurul lui. Ştiam că el va fi "liderul" înainte să începem filmările şi înainte să îl cunosc. Fraţii Dardenne au "instaurat" asta…

N-a existat nimeni privilegiat şi asta ne-a transformat în egali. Asta ne-a permis să devenim colegi de muncă şi am devenit complici foarte repede. Filmările au fost foarte dificile, obositoare şi fizice, mi-a fost adesea rău, trebuia să dai foarte mult. Şi din punct de vedere mental e nevoie de o investiţie serioasă, mai ales pentru el. Deci eram foarte apropiaţi. Dar acest copil are şi ceva foarte misterios, trebuia să cauţi emoţia la el, ca şi în film, fraţii Dardenne au adorat asta, aşa e şi în viaţa de zi cu zi, destul de opac. E foarte matur, foarte concentrat asupra muncii lui.

Dintre cei doi fraţi cine dă ordinele pe platou? Se ceartă vreodată? Nu, niciodată! Sunt ca nişte gemeni, se înţeleg extrem de bine, de parcă ar exista un creier în două corpuri! Sunt structuraţi pentru a lucra împreună. Vorbesc enorm unul cu altul, gândesc identic, chiar au nevoie unul de altul. Sunt foarte modeşti, ambii spun frecvent că n-ar ştii să regizeze filme fiecare de capul lui. Nu se ceartă niciodată şi atmosfera de la filmări e mereu una calmă. Cât despre cine dă ordine, îşi împart zilele: unul coordonează echipa şi actorii dimineaţa, celălalt, după-amiaza. Dar nu o fac sistematic – adesea regizează amândoi.

A fost dificil să fiţi atât de rezervată în "Le gamin au vélo"? Oh, da. Foarte dificil. Noi, actorii, vrem mereu să ne punem în valoare personajul cu care empatizăm de multe ori. Vrem să ne orientăm către performanţă, să dăm ce avem mai bun. Iar la acest film mi s-a cerut să nu fac nimic, să nu inventez, să fiu doar eu însămi, să fiu neutră, să mă aflu mereu la dispoziţia personajului principal. Da, e dificil, dar eu l-am luat ca un exerciţiu. Dar fiind vorba de fraţii Dardenne, în care aveam perfectă încredere, şi cum voiam să trăiesc această experienţă, nici n-am încercat să îmi "plasez talentul" în film!