Fără prezidenţiabilul Băsescu, PDL se orientează după un candidat bun la toate, de la Primărie la Cotroceni, pe care să-l propulseze spre vârful partidului.
În perspectiva alegerilor interne, în PDL au început deja calculele pentru reîmpărţirea funcţiilor. Cu Emil Boc candidat unic şi listă închisă la următoarele cinci funcţii de la vârf, democrat-liberalii lasă în continuare în aer ideea găsirii unui prezidenţiabil pentru 2014. Mai mult, teoriile vehiculate în interior pentru rezolvarea succesiunii lui Traian Băsescu se bat cap în cap. Potrivit unor surse din partid, ca soluţie de moment, liderii PDL se gândesc să-l propulseze pe Liviu Negoiţă în una dintre cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte aflate la mâna lui Boc la Convenţia Naţională din iulie, ca „un candidat bun la toate”: de la Primăria Capitalei până la preşedinţie.
Trambulina Primărie- Cotroceni
Ideea că dintre cei patru „locotenenţi” ai lui Boc va trebui să răsară atât viitorul candidat la preşedinţie, cât şi un potenţial premier pentru 2012 a fost susţinută public de Theodor Stolojan, având însă adepţi inclusiv în garda veche. Locurile sunt însă limitate, iar concurenţa e mare: de la actualii ocupanţi, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu, până la Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, printre favoriţi fiind cotată şi Elena Udrea.
Teoria mai veche a lui Emil Boc este însă, potrivit unor surse din partid, că prezidenţiabilul PDL va fi cel care va câştiga Primăria Capitalei în 2012, pe trambulina patentată de Traian Băsescu. În faza alegerilor pe organizaţii locale, din următoarele două luni, actualul primar al sectorului 3 nu va avea adversar în Capitală. Sursele citate susţin că Vasile Blaga, fost lider la Bucureşti până în 2008, nu este interesat de şefia filialei, cu atât mai mult cu cât viitorul şef va trebui să-şi asume candidatura la Primăria Capitalei în 2012.
Pe această filieră, Bucureştiul intenţionează să-l propulseze pe Negoiţă pe lista de prim-vicepreşedinţi a lui Boc. Primarul sectorului 3 are, totodată, sprijin în garda veche a partidului şi atuul unei bune imagini publice. Liviu Negoiţă, pe de altă parte, nu doreşte să comenteze nici despre şefia filialei, nici despre o eventuală candidatură la Primăria Capitalei.
Boc rămâne în calcule Teoria lui Emil Boc este însă contestată de noul val din PDL. „Fenomenul «Băsescu» nu se mai repetă! În plus, Oprescu a demonstrat că poţi să ieşi primarul Capitalei şi să nu intri nici în turul doi la prezidenţiale”, ar fi susţinut în discuţii interne Roberta Anastase, susţin sursele citate. De această parte, ideea susţinută este întărirea partidului prin performanţă la guvernare care să poată oferi o platformă oricărui candidat al PDL.
Prezidenţiabilul ar urma astfel, potrivit acestui curent, să fie ales cât mai aproape de 2014, prin raportarea la electorat, în funcţie de popularitatea în sondaje. Astfel, din calculele ipotetice nu este scos nici Emil Boc, căruia erodarea la guvernare îi dă însă şanse slabe. O altă variantă, conturată la nivelul vicepreşedinţilor, împinge subiectul tot până în 2014, când va fi ales un alt preşedinte al PDL care să-şi asume, în acelaşi an, şi candidatura pentru Cotroceni, pe modelul lui Crin Antonescu şi Victor Ponta. ALEGERI INTERNE
Radu Berceanu şi Sulfina Barbu ţintesc la liga vicepreşedinţilor
Concurenţă mare pe cele 37 de funcţii puse la bătaie la vârful PDL. Cum prim-vicepreşedinţii şi secretarul general depind exclusiv de Boc, lupta s-a mutat la nivelul celor 15 funcţii de vice. Surse din partid susţin că pe lângă cei 19 ocupanţi actuali (de la Ioan Oltean, Cezar Preda, Florin Popescu la Raluca Turcan sau Anca Boagiu), în liga vicepreşedinţilor intenţionează să se înscrie, printre alţii, Sulfina Barbu, dar şi Radu Berceanu. La secretari generali zonali se aliniază, deocamdată, Gheorghe Ştefan-„Pinalti” - pentru Moldova, şi Constantin Ostaficiuc - pentru Transilvania. Liderii de la centru vor fi însă la mâna şefilor de filiale din teritoriu, care se aleg înaintea Convenţiei Naţionale din iulie. Aici schimbările vor fi însă puţine. Printre organizaţiile ţintite: Hunedoara, unde Tiberiu Iacob- Ridzi va fi înlocuit cu Ioan Timiş, sau Gorjul, unde în locul lui Ionel Manţog vine Marcel Hoară. Alte schimbări se estimează la Iaşi, Bacău, Vaslui, Brăila. La Dolj, Radu Berceanu îl va avea drept contracandidat pe Gelu Vişan, fără a fi însă în pericolul de a pierde filiala.