Cu ajutorul unui test al respiraţiei, medicii ar putea diagnostica mai multe tipuri de cancer în stadii incipiente. În acest moment, cercetările cu privire la acest test sunt în fază preliminară.
Cercetătorii au găsit un „nas electronic” capabil să identifice semnalele chimice emanate de cancer prin respiraţia pacienţilor. Cu acest aparat s-ar putea depista precoce cancerul pulmonar, în gât sau tumori cerebrale, potrivit unui studiu recent publicat în British Journal of Cancer.
„Este nevoie urgentă să dezvoltăm noi modalităţi de detectare a cancerului în gât şi tumorilor cerebrale pentru că diagnosticarea acestor boli este complicată şi necesită examinări de specialitate. Noi am arătat că un simplu „test de respiraţie” poate determina tiparul moleculelor care se găsesc în capul sau gâtul pacienţilor. Acum trebuie să facem teste la o scară mai largă pentru a vedea dacă putem folosi acest test drept o metodă de screening”, a declarat prof. Hossam Haick, leaderul cercetării.
Până acum 80 de voluntari au luat parte la cercetări. După testare s-a descoperit că 22 din ei au cancer în gât sau tumori cerebrale, 24 suferă de cancer la plămâni, iar restul au fost sănătoşi.